Avem buget! Dar ce fel de buget? Al relansării economice sau al austerităţii?

Sorina Popa

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, ieri, cu 234 de voturi “pentru” şi 170 de voturi “contra” proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. Proiectul a fost adoptat în forma trimisă de guvern. Nu a trecut la vot nici unul din miile de amendamente depuse de Opoziţie.

“Vor ţipa tot anul”
După vot, senatorul PSD Lucian Romaşcanu a catalogat proiectul de buget drept „antieconomic, antisocial, ilegal, ilegitim si antinaţional”.Un număr de 3.523 de amendamente depuse la pro­iectul bugetului de stat pe 2021 şi 3 la proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat au fost res­pinse de Comisiile de buget-finanţe.
Premierul Florin Cîţu a afirmat, în plenul Ca­me­relor reunite ale Parlamentului, că bugetul pe anul 2021 demontează minciunile “socialiştilor de la PSD”. “Nu pot să nu remarc cum şi-au motivat votul socialiştii de la PSD. Au spus tot, în afară de adevăratul motiv – că au fost tăiaţi de la buget şi nu pot să mai fure. Ăsta a fost singurul argument. În rest – vor ţipa tot anul. În rest – minciuni, minciuni şi iar minciuni”, a spus premierul în plenul Ca­me­relor reunite ale Parlamentului.

“Nu ai argument, vii şi jigneşti”
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, i-a dat o re­plică dură premierului Cîţu, în plenul Parla­men­tu­lui. După ce premierul i-a acuzat pe social-de­mo­craţi că sunt nemulţumiţi de Bugetul pe 2021 pentru că nu mai pot fura, Ciolacu dă exemple de liberali suspectaţi de corupţie în ultimul an.
„Domnule prim-ministru, aţi venit ca şi ieri, cu aceeaşi placă. Când nu ai argumente, vii şi jigneşti şi încerci prin ţipete să acoperi de fapt acest buget al austerităţii. Tatăl meu, domnule Cîţu, Dumnezeu să-l ierte, un oltean serios, când întâlnea per­so­naje ca dumneavoastră, avea o vorbă: ‘Dom’le, după ce că eşti prost, mai pui şi frână!’ N-aţi vrea dum­neavoastră, domnule Cîţu, să vorbiţi cu pre­şedintele organizaţiei PNL de la Iaşi să ne facă şi nouă rost de nişte tablă şi de nişte cherestea? Fost ministru în Guvernul domnului Orban. N-aţi vrea dumneavoastră, domnule Cîţu, să vorbiţi cu domnul Orban să vorbească cu preşedintele orga­ni­zaţiei PNL de la Piatra Neamţ, care a inventat o nouă infracţiune la nivel mare, cea de a vinde posturi cu sute de mii de euro în Guvernul Cîţu? Nu mai bine procedaţi ca domnul Barna, când se termină oamenii noi pentru posturi în guvern să apeleze să împrumute de la PSD fără bani?”, a afirmat Ciolacu.

“Îşi abandonează datoria de a controla Executivul”
Un moment inedit a fost când un deputat USR s-a dezlănţuit la adresa Puterii. Astfel, deputatul USR Tudor-Vlad Benga a acuzat, la finalul dez­baterilor pe Legea bugetului de stat pe 2021, unde nici unul din cele peste 3.500 de amen­da­mente nu a fost adoptat, că se procedează ca pe vremea PSD.
„Legea bugetului de stat e probabil cea mai im­portantă lege pe care o votăm în decursul unui an de zile şi eu nu am cine-ştie -ce vechime în Parlamentul ăsta, dar am fost aici în mandatul trecut când majoritatea PSD, Dragnea, Nicolicea, Iordache au călcat în picioare Parlamentul şi par­lamentarismul românesc. Şi la momentul res­pec­tiv mi-am promis că unul din lucrurile pe care tre­buie să le facem este să schimbăm fundamental. Problema este că un buget care trece fără absolut nici un amendament adoptat este în esenţă un Parlament care îşi abandonează datoria de a con­trola Executivul şi suntem într-o situaţie specială de an pandemic şi deficit excesiv, dar problema este că an de an Parlamentul joacă această ope­retă şi o pune în scenă si trebuie să schimbăm lucrul ăsta pentru că este un motiv pentru care in­sti­tuţia asta se află la sub 10 la sută în încrederea populaţiei”, a spus deputatul USR.
MESAGERUL HUNEDOREAN le-a solicitat la doi parlamentari din judeţ să comenteaze votul pe Legea bugetului pentru 2021.

“Garantează un nivel ridicat al investiţiilor”
Deputatul PNL de Hunedoara, Vetuţa Stănescu, a afirmat că “acest buget garantează un nivel ridicat al investiţiilor în România. El are un mixt pentru relansarea economică a ţării şi menţinerea locurilor de muncă. Sunt 62 de miliarde de lei pen­tru investiţii, o creştere cu 8,9 miliarde de lei faţă de 2020. PSD nu a votat acest buget. Amen­da­mentele nu au fost votate, deoarece este un buget al Coaliţiei de guvernământ, după consultări cu toţi actorii de pe piaţa economică. Este un buget care se focusează pe investiţii”.

“Investiţii doar pe hârtie şi din gură”
Parlamentarul social-democrat Ilie Toma nu este de accord cu colega sa din Camera Deputaţilor. “Cei care au pierdut alegerile parlamentare, reuniţi în Guvernul de Coaliţie al Austerităţii PNL-USR-PLUS-UDMR, şi-au arătat astăzi aroganţa şi au abuzat de poziţia politică în care s-au căţărat împotriva voinţei electorale
La dezbaterile din Parlament, Coaliţia Auste­ri­tăţii trage în jos toată România, punând frână dezvoltării judeţelor şi insistă să ne convingă pe toţi că Bugetul prezentat este unul al Prosperităţii. Adevăratul buget este de fapt al Austerităţii şi prevede scăderea alocaţiilor, pensiilor, bugetelor Sănătăţii şi Educaţiei, tăierea facilităţilor pentru studenţi şi scăderea traiului de zi cu zi al tuturor românilor. Alianţa Austerităţii i-a umilit pe românii care au votat partidele din actuala Opoziţie şi pe proprii votanţi. Amendamentele depuse de par­la­mentarii PSD ai judeţului Hunedoara au fost res­pinse pe bandă rulantă, la fel ca toate peste cele 3.500 de amendamente depuse la proiectul de Buget de parlamentarii trimişi în Parlamentul Ro­mâniei pentru a prezenta nevoile şi priorităţile cetă­ţenilor care i-au votat să îi reprezinte.
Pe de altă parte, vânturatele investiţii ale gu­ver­nării Dreptei sunt doar pe hârtie şi doar din gură: adoptarea cu mare întârziere a Bugetului de stat şi apoi a Bugetelor locale va împinge termenul de or­ganizare al licitaţiilor către toamnă, în cel mai bun caz.
Abuzul de putere al Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR se vede tot mai clar şi îşi va produce efec­tele în mod negativ asupra calităţii vieţii oamenilor şi asupra parcursului spre dezvoltare al României’, a declarat Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o idilă începută în precam­pania electorală pentru locale, de anul trecut, s-a terminat brusc. Zvonerii de...

Bulina albă

Monalisa Panaitescu, director general al companiei Crucea Galbenă din Deva Pentru activitatea pe care compania înfiinţată de ea, pe care...

Bulina neagră

Claudiu Munteanu, de 19 ani, din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată, arestat preventiv, fiind acuzat de...

Închide