Actualitate

Autoturismele fără cheie, cel mai simplu de furat. Hoții te lasă fără mașină în 20 de secunde, cu un dispozitiv cumpărat online

Industria auto a ignorat avertis­men­tele făcute în urmă cu mai bine de 10 ani potrivit cărora tehnologia pornirii fără cheie la vehiculele moderne ar putea duce la o creștere a furturilor, dezvăluie o investigație realizată de The Observer, citată de Guardian, scrie adevarul.ro

Ca o consolă de jocuri
Cercetătorii în domeniul legal și al IT au afirmat că software-ul vehiculelor ar putea fi „subminat” din cauza securității inadecvate. Creșterea criminalității auto în ceea ce privește autovehiculele fără cheie a contribuit, de asemenea, la prețuri record pentru asigurările auto. În Marea Britanie, de pildă, asigurarea pen­tru astfel de mașini depășește 2.000 de lire pe an. De asemenea, furturile în Re­gatul Unit au atins, anul trecut, cel mai ridi­cat nivel din ultimul deceniu. Iată ce au descoperit jurnaliștii de la The Observer:
– Un dispozitiv disimulat ca o consolă de jocuri – cunoscut sub numele de „emu­lator” – este exploatat de hoți pen­tru a fura vehicule în mai puțin de 20 de secunde, imitând cheia electronică. Țintele sunt modelele Hyundai și Kia.
– Echipamentul „inteligent” este de vânzare online cu până la 6.000 de euro, permițând hoților să spargă sistemul computerizat al unui vehicul și să programeze o nouă cheie. Avocatul auto Nick Freeman a declarat: „Industria auto a fost neglijentă deoarece a fost aver­ti­zată când această nouă tehnologie începea să apară. Este o situație catas­trofală în care oamenii nu își pot asigura mașinile sau se confruntă cu prime de asigurare ridicol de mari.” Jaguar Land Rover a anunțat o investiție de 10 mili­oane de lire sterline, în noiembrie anul trecut, pentru a îmbunătăți securitatea modelelor frecvent furate de mașini construite între 2018 și 2022.

Noi tehnologii
Un raport realizat de cercetători în 2011 de Universitatea din California și Univer­sitatea din Washington a avertizat că este posibil să se implementeze un atac asupra software-ului mașinilor mo­derne, iar hoții vor reuși să deblocheze ușile și să pornească motorul cu mare ușurință. So­cietatea Producătorilor și Comercian­ților Auto (SMMT) neagă fap­tul că industria a eșuat în ceea ce priveș­te securitatea, dar spune că a fost im­pli­cată într-o „luptă” cu infractorii. Mike Hawes, director executiv al SMMT, a declarat: „Producătorii auto introduc în mod continuu noi tehnologii pentru a fi cu un pas înaintea infractorilor. Această investiție a contribuit la redu­cerea sem­ni­ficativă a furturilor auto de-a lungul ul­ti­milor 30 de ani”.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura