Sport

Autobergamo şi-a prezentat lotul şi obiectivele pentru noul sezon

Ovidiu Mănăstire04. Autobergamo 18 august - pagina 4

Deţinătoarea Cupei României la futsal, Autobergamo Deva, şi-a prezentat ieri lotul de jucători cu care va aborda sezonul 2016-2017. Alb-vişiniii au planuri mari în viitorul campionat, dorind să cucerească toate trofeele interne.
Patru achiziţii de marcă
Cea mai galonată echipă sportivă din judeţ în ultimii ani, câştigătoare a cinci trofee în trei sezoane, este gata de un nou sezon. Autobergamo Deva şi-a prezentat ieri lotul de jucători cu care va aborda viitorul campionat şi obiectivele de performanţă. Cu patru noutăţi în lot, portughezii Paulo Ferreira şi Nuno Coco şi internaţionalii români Vlad Iancu şi Ion Al-Ioani, alb-vişiniii îşi doresc să cucerească tot ce se poate pe plan intern, adică Supercupa României, campionatul şi Cupa României. „Primul obiectiv este câştigarea Supercupei României, în care avem un acord de principiu să o jucăm la Deva, în 29 august, dar nu e semnat nimic încă. Apoi, desigur ne dorim să tragem pe toate fronturile, atât în campionat, cât şi în Cupa României. Din păcate, bugetul nostru nu ne permite să ne comparăm cu alte cluburi din Liga I. Vă dau exemplu pe Timişoara, care are un buget de 1 700 000 de lei, Călăraşi are 1 000 000 de lei sau United Galaţi, care are 800 000. Noi primim de la autorităţi suma de 450 000 de lei, doar pe legea 350. Restul e suplimentat din bugetul meu şi al familiei mele şi unele cotizaţii personale. Am făcut această echipă pentru a promova oraşul şi judeţul, pentru a face performanţă şi pentru ca oamenii să fie mândri că sunt din Deva, din judeţul Hunedoara”, a spus Dorin Popa, preşedintele clubului Autobergamo Deva.
City’us nu mai vrea ca Supercupa să se joace la Deva
Din păcate, chiar la finalul conferinţei de presă, devenii au primit vestea că City’us Tg. Mureş s-au răzgândit în privinţa disputării Supercupei României la Deva, propunând Braşovul, o locaţie neutră. În zilele următoare se va stabili clar atât locaţia cât şi ziua disputării acestei partide.
Întâlnesc trei rivale în primele patru etape
Debutul în campionat al devenilor se va produce în data de 5 sepembrie, când Autobergamo va întâlni în deplasare, vicecampioana Informatica Timişoara. Primul meci pe teren propriu al alb-vişiniilor va fi în etapa a II-a, contra campioanei City’us Tg. Mureş. Încontinuare, în turul campionatului trupa deveană va juca cu KSE Tg. Secuiesc (etapa a III-a – deplasare); Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (etapa a IV-a – acasă); United Galaţi (etapa a V-a – deplasare); Muncitorul Reşiţa (etapa a VI-a – acasă); va sta în etapa a VII-a; Dunărea Călăraşi (etapa a VIII-a – deplasare); Clujana Cluj (etapa IX-a – acasă); CSM Poli Iaşi (etapa a X-a – deplasare) şi Spicom Sf. Gheorghe (etapa a XI-a – acasă). Va urma returul campionatului urmat de play-off, în care se vor califica primele opt clasate. Principala noutate de desfăşurare a Ligii I este că finala se va juca după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, campioană urmând să devină echipa care va câştiga trei partide. Primele două meciuri ale finalei se vor juca pe terenul echipei mai bine clasate, următoarele două pe terenul echipei mai slab clasate iar meciul decisiv, dacă va fi necesar, se va juca tot în fieful grupării mai bine clasate.
Obligată să aibă echipă Under 19
O altă noutate este înfiinţarea campionatului Under 19, fiecare club din Liga I fiind obligat să aibă echipă de acest gen. „Avem două variante pentru înfiinţarea acestei echipe. Fie vom colabora cu un liceu sportiv din judeţ, pentru a susţine o clasă în competiţii, fie vom forma noi această echipă prin trialuri de jucători sub 19 ani. Acest campionat va începe în 15 octombrie şi se va organiza pe regiuni. Noi vom face parte dintr-o grupă cu echipe din judeţele Arad, Timiş şi Caraş-Severin”, a precizat preşedintele alb-vişiniiilor.
Se lucrează la imaginea clubului
Clubul alb-vişiniu îşi doreşte să se dezvolte şi pe plan de marketing şi imagine în viitorul sezon. Astfel, pe lângă site-ul clubului, care va fi gata în câteva zile, iubitorii trupei devene vor putea achiziţiona tricourile de joc ale componenţilor echipei. „Din acest sezon, cine doreşte, poate să achiziţioneze tricourile personalizate ale jucătorilor. Acestea vor fi inscripţionate cu numărul şi numele jucătorului iar cumpărătorul va avea ocazia să facă o fotografie cu fotbalistul al cărui tricou îl va achiziţiona. Tricourile vor fi Joma, vor costa 150 de lei şi vor putea fi cumpărate atât înaintea partidelor de pe teren propriu cât şi telefonic, la numărul 0254 – 210 855 sau prin email, la adresa [email protected]”, a explicat Dorin Popa.
Lotul de jucători Autobergamo Deva, sezonul 2015-2016
Portari: Vlad Iancu, Petrişor Toniţa
Jucători de câmp: Florin Ignat, Cristian Matei (căpitanul echipei), Sergiu Tacot, Adrian Pânzaru, Ion Al-Ioani, Paulo Ferreira, Nuno Coco, Cristian Obadă, Andrei Drăgoiu.
Antrenor: Florin Ignat

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura