Sport

Autobergamo Deva va fi pregătită de Adrian Moţ

Nicolae Gavrea

Ratarea primului obiectiv din actualul sezon de către echipa de futsal Autobergamo Deva, sub comanda antrenorului Nelu Stancea, l-a nemulţumit pe preşedintele grupării devene, Dorin Popa, care a postat recent următorul text pe un site de socializare: ”Trebuie să vorbim şi la înfrângeri! În calitate de preşedinte al acestui club FC Autobergamo, pe care l-am clădit cu multă sudoare şi cu foarte multe sacrificii, îmi cer scuze faţă de deveni pentru aceste ultime înfrângeri şi, indiferent de greutăţile cu care ne confruntăm, nu aceasta este faţa acestui club! În zilele imediat următoare voi face tot ce-mi stă în putere să resuscitez această echipă!” – a scris Dorin Popa.

Drept urmare, a venit şi decizia rezilierii înţelegerii cu antrenorul Nelu Stancea, iar pentru o perioadă scurtă de timp, de pregătirile formaţiei devene se va ocupa Adrian Moţ, cel care a câştigat titlul naţional la ediţia trecută cu echipa U 19 a clubului devean. Primul meci la care echipa se prezintă cu Adrian Moţ pe banca tehnică este programat sâmbătă, la Deva, când Autobergamo primeşte replica formaţiei din Iaşi, fiind practic ultimul joc din campionatul regulat, după care vor urma jocurile din play-off.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura