Autobergamo Deva a pierdut la Comisia de disciplină

Miercuri, în ședința Comisiei de dis­ci­plină din cadrul Federației Române de Fotbal, s-a analizat și apoi a fost admisă cererea clubului United Galați prin care a fost cerută amânare meciului cu Aut­o­bergamo Deva. La baza solicitării inițiale a fost o problemă medicală și la dosarul cauzei s-au depus adeverințe medicale pentru șapte componenți ai lotului din Galați.
În urma contestației pe care a făcut-o Autobergamo Deva a fost depus un co­n­tract dintre United Galați și medicul care a emis toate cele 7 adeverințe, un act re­zol­vabil rapid. Președintele Autobergamo Deva, Dorin Popa, a declarat că s-a creat un precedent periculos în acest fel, iar primul act de protest al domniei sale în calitate de președinte al clubului devean, este cel de a-și da demisia din Comisia de fotbal în sală, deși acest lucru nu va rezolva absolut nimic.
În altă ordine de idei, începând de mâine se vor desfășura jocurile din etapa cu nu­mărul 11 în prima ligă de futsal. Iată programul:

Sâmbătă 27 noiembrie
ora 11.00 CSL Sportul Ciorăști – CS United Galați
ora 12.00 CFR Timișoara – Autobergamo Deva

Duminică 28 noiembrie
ora 16.00 Luceafărul Buzău-CFF Clujana Cluj Napoca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare