Sport

Autobergamo a remizat în faţa rivalei Informatica

1-autobergamo-informatica-21-noiembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

Liderul Ligii I de futsal nu a reuşit să se desprindă decisiv în faţa Informaticii Timişoara, terminând la egalitate, scor 2-2, în derbiul direct, jucat la Deva. Alb-vişiniii au condus de două ori pe tabelă dar nu au ştiut să gestioneze avantajul şi au pierdut primele puncte de pe teren propriu din acest sezon.
Joc încrâncenat
Susţinuti de o sală arhiplină, devenii au deschis scorul după cinci minute de joc. Pânzaru a executat un corner de pe dreapta iar Cristi Matei a preluat pe piept şi a şutat pe lângă Koivumaki din careu. Duelul a fost încrâncenat, arbitrii fiind nevoiţi să întrerupă deseori jocul pentru faulturi iar ocaziile de gol au fost puţine. Paulo Ferreira a avut şansa lui 2-0 în minutul 14, după ce a recuperat o minge din faţa lui Florin Matei dar a Koivumaki a respins în corner şutul internaţionalului român. Un minut mai târziu, Ique l-a faultat Savio şi devenii au comis a şasea greşeală de echipă, fiind penalizaţi cu o lovitură de la 10 metri. Din fericire, Rajcevic a şutat slab şi Iancu a reşinut iar repriza s-a încheiat cu avantajul mimim al gazdelor.
Nimeni nu merita să piardă, nimeni să câştige
Însă, în chiar primul minut al părţii secunde, Savio a adus egalarea, cu un şut la colţul lung de la şapte metri. În continuare, ambele echipe au stat foarte bine în apărare iar breşele au fost de negăsit. Cu cinci minute înaintea finalului, Cristi Matei l-a găsit pe Obadă cu o pasă în partea dreaptă iar decarul gazdelor l-a învins pe portarul oaspete cu un şut din unghi la colţul lung. Bucuria deveană a durat însă doar două minute pentru că Rakic a adus din nou egalarea pentru timişoreni, finalizând din faţa careului un triunghi de pase cu Simic şi Rajcevici. S-a încheiat 2-2, un rezultat echitabil după aspectul jocului care mulţumeşte doar rivalele celor două combatante de ieri.
AUTOBERGAMO 2 (1)
Iancu – Paulo Ferreira, Ignat, Nuno Coco, Ique. Au mai jucat: C. Matei (cpt), Pânzaru, Obadă, Al-Ioani, Tacot. Antrenor: Floron Ignat
INFORMATICA TIMIŞOARA 2 (0)
Koivumaki – Simic, Rakic, Rajcevic, Felipe. Au mai jucat: F. Matei (cpt), Thiago, Savio. Antrenor: Robert Lupu
Arbitrii: Marian Ivănescu – Gabriel Stroe (ambii din Bucureşti)
Au marcat: C. Matei (5), Obadă (35) – Savio (21), Rakic (37)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 1.000.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura