Sport

Autobergamo a câştigat Cupa Cetăţii la futsal

Nicolae Gavrea

Cea de a treia ediţie a Cupei Cetăţii, competiţie internaţională devenită de acum tradiţie la Deva, s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute la Sala Sporturilor din municipiu, pe parcursul a trei zile. La invitaţia clubului devean au participat la turneul de pregătire pentru sezonului competiţional 2018 – 2019, formaţiile Maccabi Tel Aviv din Israel, MVFC Berettyoujfalu din Ungaria şi Imperial Wet Miercurea Ciuc din Liga întâi, cărora li s-a alăturat echipa gazdă Autobergamo Deva.

Pentru spectatorii din municipiul Deva, pentru iubitorii fotbalului de sală a fost un bun prilej ca să urmărească la lucru noile achiziţii din această vară ale clubului devean, dar şi mai vechii componenţi ai formaţiei Autobergamo Deva, care în partida de debut a competiţiei de la Deva a întâlnit campioana Israelului, Maccabi Nahalat Yitzhak Tel Aviv. Scorul final, 6 – 0, cu care devenii s-au impus, arată că a fost un meci la discreţia jucătorilor pregătiţi de Cosmin Gherman, golurile fiind marcate de Obadă – de trei ori, Andre, Teka şi Biro.
Vineri, în cel de-al doilea joc al zilei, Imperial Wet Miercurea Ciuc şi MVFC Berettyoujfalu au oferit o dispută pasionantă, încheiată cu victoria la limită a echipei din Ungaria, scor final 7 – 6. Oaspeţii unguri au condus chiar cu 4 – 0, dar în repriza secundă am consemnat o revenire puternică a celor de la Imperial Wet, însă insuficientă pentru a obţine o victorie de palmares.
Sâmbătă, în cea de-a doua zi a turneului, în partida de deschidere s-au întâlnit în primul joc, Imperial Wet Miercurea Ciuc şi Maccabi Nahalat Yitzhak Tel Aviv. Echipa din Harghita nu a avut nici un fel de emoţii şi s-a impus cu un 10 – 2 care ne scuteşte de alte comentarii. În meciul vedetă al zilei s-au întâlnit Autobergamo Deva şi MVFC Berettyoujfalu. După o primă repriză echilibată, singurul gol marcat până la pauză i-a aparţinut lui Covaci, care a deschis scorul în minutul 14. În repriza secundă, Autobergamo Deva a preluat controlul în totalitate şi a făcut spectacol, câştigând meciul cu 5-0, prin golurile înscrise de Matei, Obadă, Varela şi Andre.
Duminică, în ultima zi a turneului, s-a consemnat unica surpriză a competiţiei de la Deva: MVFC Berettyoujfalu şi Maccabi Nahalat Yitzhak au terminat la egalitate, 1 – 1, într-un meci care s-a jucat practic la o singură poartă, cea a echipei din Tel Aviv. Însă formaţia israeliană a rezistat, în ciuda unei dominări copioase, pe alocuri sufocante, a adversarilor, şi a obţinut singurul său punct din acest turneu.
În ultimul meci s-au întâlnit Autobergamo Deva şi Imperial Wet Miercurea Ciuc. A fost un joc disputat într-un ritm foarte bun, în care oaspeţii şi-au jucat şansa la câştigarea trofeului, dar gazdele au dominat şi în minutul 9, Covaci a expediat un „trasor” de la distanţă şi Chapu, din apropierea porţii, a deviat pentru 1 – 0. Imediat după pauză, oaspeţii din Miercurea Ciuc au egalat, Laszlo Szocs profitând de o gafă în apărarea Devei în chiar primul minut de la reluare. Cel care a dat lovitura decisivă pentru echipa sa a fost tânărul brazilian Andre Luis Sasse, păstrat în lotul lui Autobergamo, cu toate că a evoluat foarte puţin în campionatul trecut. Andre a înscris în minutul 29 golul victoriei lui Autobergamo, la capătul unei acţiuni personale, în care a evitat şi portarul, înscriind cu calm în poarta goală. Astfel, partida s-a încheiat cu victoria formaţiei Autobergamo Deva cu scorul de 2 – 1 şi echipa gazdă îşi trece în cont încă un succes în Cupa Cetăţii.
Lotul lui Autobergamo Deva la Cupa Cetăţii 2018: Petrişor Toniţă, Darius Savu – portari, Cristian Obadă, Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Sergiu Tacot, Andre Luis, Mihnea Toader, Cristian Saavedra (Chapu), Calvo Pardo Noe (Noe), Da Costa Dias Cesar Andre (Teka), Bogdan Covaci, Guilherme Varela, Biro Atika – Antrenor Cosmin Gherman
Clasamentul final:
1. Autobergamo Deva-9 puncte, 2. MVFC Berettyoujfalu-4 puncte, 3. Imperial Wet-3 puncte, 4. Maccabi Tel Aviv-1 punct.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura