Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva Pentru că de când deţine funcţia de purtător de cuvânt al primăriei,…
Curtea de Conturi susţine într-un raport că municipalitatea Lupeni a acordat din 2010 şi până în iunie 2012, peste 4.000…
Un nou modul SMURD va fi deschis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara în localitatea Baru, pe DN…
În urma unui control al Curţii de Conturi, la Primăria Hunedoara, s-a descoperit un prejudiciu de aproximativ 13 milioane de…
Cu excepţia a trei sportive cu probleme de sănătate, toate celelalte gimnaste ale „noului val de la Deva” au rămas…
Echipa City Taxi Deva a decis să evolueze cu un jucător mai puţin în meciul cu C.F.R. din etapa de…
Hunedoreanul Alexandru Almăjanu (foto), din Aninoasa, despre ale cărui probleme noi am scris în ediţia din 11 ianuarie a.c. a…
Atleţii de la CSS Hunedoara au fost în prim-planul curselor la care au participat, însă nu au reuşit să urce…
Constantin Niciu (foto) (34 de ani), un interlop care făcea legea în Valea Jiului, este căutat de autorităţile britanice pentru…
Prima competiţie oficială a anului, organizată de Federaţia Română de Judo, se va desfăşura la finalul acestei săptămâni la Deva,…
Procurorii DIICOT au încheiat cercetările în dosarul „Operaţiunea Transilvania“, în care este vizată gruparea infracţională ce se ocupa cu importul…
Micuţa staţiune montană din Vulcan intră în rândul staţiunilor cu tradiţie în competiţiile dedicate sporturilor de iarnă. Municipalitatea organizează aici…
Ieri, Consiliul Local al comunei Băcia s-a reunit, pentru a vota printre alte proiecte de hotărâri şi propunerea edilului şef…
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Hunedoara, a fost la un pas de a ajunge cu maşina…
Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS), subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara, a avut parte de o serie de ample…
Obişnuiţi să vorbească mai mult în teren cu picioarele şi cu corpul, mulţi fotbaliştii sunt deficitari la capitolul comunicare. Evident,…
Ca urmare a implementării programului „Biblionet – lumea în biblioteca mea“, dezvoltat de Fundaţia Bill& Melinda Gates, bibliotecile publice au…
Petrică Iancu, din satul Stănija, comuna Buceş Pentru că a încercat să comercializeze peste 10 kilograme de mercur, lucru…
Marius Opric, antrenor FC Hunedoara Pentru că a decis modificarea datei de disputare a meciului amical cu CS Ineu, pentru…
Atleta Margareta Mirea (14 ani), de la clubul devean, a stabilit un nou record naţional al României în proba de…