Categories: ActualitateFlash

Mortul-viu din Aninoasa va primi pensie

Sorina Popa

Hunedoreanul Alexandru Almăjanu (foto), din Aninoasa, despre ale cărui probleme noi am scris în ediţia din 11 ianuarie a.c. a ziarului sub titlul „Mortul-viu din Aninoasa ameninţă că se sinucide” – probabil în urma articolului –  a fost „înviat” şi în acte. Ba mai mult, el va lua şi pensie, începând de luna viitoare. Povestea bărbatului de 64 de ani din oraşul Aninoasa este una extrem de tristă şi interesantă în acelaşi timp.

A murit tovarăşul său, dar el a fost declarat decedat
În urmă cu un an, el se afla în comuna Vinga, judeţul Arad, împreună cu un amic, amândoi fiind şi ciobani la o stână de acolo. Din cauza gerului, în februarie anul trecut, cei doi au mers la spital, cu degerături. Amicul lui Alexandru a decedat la spital şi de aici toată încurcătura. Pentru că, oficial, decedat a fost declarat Alexandru Almăjanu, care însă era viu, bine mersi. Hunedoreanul nu a ştiut de această eroare. Primăria Vinga a informat Primăria din Aninoasa, despre decesul bărbatului. Ca urmare, s-au făcut înscrisurile necesare, rudele l-au plâns şi i-au aprins lumânări la biserică.
Deci, oficial, în acte el figura decedat şi aşa considerau rubedeniile şi ceilalţi oameni din Aninoasa care l-au cunoscut. Dar, după o vreme, omul care hălăduise până atunci prin alte locuri din ţară, s-a întors acasă să-şi schimbe buletinul, care-i expira. Când s-au pomenit cu el în uşă, rudele şi-au făcut cruce, neştiind ce să mai creadă. În final, lucrurile s-au lămurit cu neamurile şi cu vecinii săi, dar au rămas nerezolvate în ce priveşte „învierea” sa în actele oficiale. Problema-i că, pentru a fi „înviat”, omul trebuie să obţină o decizie judecătorească, prin care să se anuleze actul în urma căruia a fost declarat mort, dar cum n-are bani, este legat de mâini şi de picioare. Şi din această cauză, nu putea lua nici pensie, deşi avea ceva ani lucraţi la mină.

Noul primar din Aninoasa a intrat pe fir
Nicolae Dunca, noul primar al oraşului, care îl cunoaştea pe Alexandru Almăjanu, aflându-i situaţia în care se afla, i-a eliberat o carte de identitate provizorie şi a apelat la Casa Judeţeană de Pensii, pentru a încerca să-l ajute să-şi primească, dacă are dreptul, şi pensia cuvenită.
„Într-adevăr, primarul din Aninoasa a apelat la noi, în legătură cu bărbatul care a fost declarat mort, dintr-o eroare judiciară. L-am ajutat, evident, pe bărbat, să poată să primească pensie. Am verificat şi el a lucrat 18 ani şi două luni, şi, ca atare, poate beneficia de o pensie de aproximativ 500 de lei. El a lucrat în mai multe locuri, ca muncitor necalificat, la mină, la spital, la IGCL, la CFR. Din 23 martie, el intră în pensie”, a declarat Ilie Toma, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. Şi ca totul să intre în normalitate pentru bărbatul care vreme de un an s-a aflat în postura de „mort-viu”,  Alexandru Almăjanu a primit şi o locuinţă, din partea Primăriei Aninoasa, pentru că altfel, el era nevoit să stea sub cerul liber, după ce familia sa nu l-a mai primit în casă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

19 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

19 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

o zi ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

2 zile ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

3 zile ago