Potrivit acestuia, modulul de prim-ajutor din comuna Baru va deveni funcţional după data de 15 februarie, în cadrul noii structuri, urmând să fie încadraţi 12 angajaţi, care vor lucra în regim de permanenţă. „Personalul care va lucra în cadrul acestui modul a fost pregătit. De asemenea, au fost asigurate o ambulanţă pentru intervenţii şi echipamentele necesare. Deschiderea acestui modul de prim-ajutor, situat la jumătatea distanţei dintre Haţeg şi Petroşani, este benefică, deoarece pe DN 66, există riscul producerii unor accidente de circulaţie. În caz de nevoie, se poate interveni rapid, iar victimele pot fi transportate imediat la spitalele din Petroşani sau Haţeg”, a afirmat şeful ISU Hunedoara.
În prezent, în judeţul Hunedoara, sunt operaţionale 11 module SMURD, în majoritatea oraşelor şi zonelor importante. Anul trecut, numărul solicitărilor adresate SMURD a fost în creştere cu peste 34 la sută, comparativ cu 2011, astfel că paramedicii hunedoreni au fost chemaţi să intervină pentru acordarea primelor îngrijiri medicale necesare în 7.986 de cazuri. (A. Năstase)
Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde cârcotașii susțin că angajații unei administrații…
Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…
Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…
Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…
Mobilizare masivă a forțelor de ordine în această dimineață. Polițiștii hunedoreni, sub coordonarea structurilor centrale,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…