Au strãlucit în Serbia şi şi-au recâştigat „vedeta”

Ciprian Marinuţ

Înotătorii de la CSS Hunedoara au fost pe val la ediţia a 20-a a Memorialului „Ante Lambasa”, cel mai puternic concurs internaţional de nataţie pentru juniori, derulat anual, la Belgrad. Hunedorenii au cucerit 32 de medalii, clasându-se pe locul şase în ierarhia pe cluburi, iar patru dintre trofee au fost obţinute de Alexandru Ancuţa, sportiv revenit la club, după o absenţă disciplinară de cinci luni.

Răspuns elegant la şicanele gazdelor
Cei 14 sportivi de la CSS Hunedoara au ajuns la Belgrad, vinerea trecută, cu o zi înainte de cele două zile de concurs. Contrar bunelor maniere, hunedorenii au fost trataţi cu „răceală” de gazde, care nu le-au permis să intre în bazin pentru obişnuitele antrenamente de acomodare. Sportivii antrenaţi de Anca Băjan şi Dan Ardelean au răspuns în cel mai elegant mod posibil adversităţii sârbilor, fiind printre cei mai medaliaţi din competiţie. Hunedorenii au înotat ca „peştele în apă” şi au pus mâna pe 11 medalii de aur, 13 de argint şi opt de bronz. Cu acest bilanţ de 32 de medalii, clubul de pe Cerna s-a clasat pe locul şase în ierarhia generală, dintre 27 de cluburi din şapte ţări: Serbia, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Bosnia Herţegovina, Slovenia şi România. Hunedorenii au fost devansaţi doar de patru cluburi din Serbia şi de un club din Slovenia. Şi la individual, hunedorenii au fost în top, întrucât rezultatul de 54.04 secunde obţinut de Alexandru Ancuţa în proba de 100 de metri liber a fost cotat cu 654 de puncte, fiind al şaptelea ca valoare al competiţiei prin prisma tabelei de punctaj internaţionale. „Este pentru prima dată când participăm la acest renumit concurs de la Belgrad, iar rezultatele sunt peste aşteptări. Sportivii s-au mobilizat foarte bine, pentru a răspunde adversităţii gazdelor şi au obţinut un număr neaşteptat de medalii. În plus, au avut şi timpi foarte buni, în contextul în care ne aflăm în perioada de acumulare şi încărcare a antrenamentelor iar ei sunt relativ obosiţi”, a spus antrenoarea Anca Băjan.

Trei aşi şi mulţi medaliaţi
Liderii delegaţiei hunedorene au fost Alexandru Ancuţa (18 ani), Alexandru Bădeaţă (16 ani) şi Denisa Ilucă (14 ani), deoarece cei trei au urcat pe podium în toate cele patru probe în care au luat startul. Ancuţa a obţinut medalii de aur la 200 metri mixt, 100 de metri spate şi 100 de metri liber şi un loc
trei la 50 de metri spate. Bădeaţă s-a clasat pe primul loc la 200 de metri mixt, 50 de metri fluture şi 100 de metri bras şi pe doi la 200 de metri bras. Denisa Ilucă a fost cea mai rapidă la 100 de metri spate şi liber şi a sosit pe doi în cursele de 50 şi 100 de metri bras. „Ancuţa a fost reprimit la club după o absenţă de cinci luni şi are o perioadă de probă, până la Campionatul Naţional din noiembrie, să demonstreze că şi-a schimbat atitudinea şi a devenit mai serios”, a precizat antrenoarea Anca Băjan.
Contribuţii importante la palmaresul obţinut de CSS Hunedoara în Serbia au avut şi Cristian Rizan (18 ani), Adelina Buzdugan (16 ani), Andra Mălina (14 ani) şi Viviana Ilucă (12 ani), care au obţinut câte trei medalii. Rizan a fost primul la 50 de metri fluture, pe doi la 50 de metri liber şi pe trei la 200 de metri bras. Buzdugan a obţinut trei medalii de argint în probele de 200 bras şi fluture şi la 400 bras. Viviana Ilucă a câştigat cursa de 50 spate, a fost a doua la 100 spate şi pe trei la 200 spate, iar Andra Mălina a luat medalie de argint la 50 liber şi medalii de bronz la 50 şi 100 fluture. Câte două medalii au obţinut Andora Cârjă (12 ani, argint la 50 bras şi 50 spate) şi Raul Bădărău (12 ani, bronz la 50 liber şi 50 bras), în vreme ce Ancuţa Păiuş (13 ani, aur la 100 spate), Raluca Mera (11 ani, argint la 50 spate) şi Norbert Maier (12 ani, bronz la 100 spate) au cucerit câte o singură medalie.
Următoarea competiţie la care vor participa înotătorii de la CSS Hunedoara este Campionatul Naţional în bazin scurt, care va avea loc în perioada 8-11 noiembrie la Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare