Actualitate

Au renunţat la greva foamei

03 Protest Vata (34)Loredana Goangă

Angajaţii de la fabrica de cherestea SC Rezkomar Forest SRL, din Vaţa de Jos, au renunţat la greva foamei, vineri, cu toate că nu au obţinut nimic din cerinţele lor.
Deşi Federaţia Sindicatelor din Bucureşti şi Sindicatul Liber Foresta din Orăştie s-au oferit să îi ajute, aceştia au refuzat sprijinul acordat şi au preferat să se descurce pe cont propriu. „Ne-am oferit să îi ajutăm, dar am fost refuzaţi. Unii oameni au cerut sprijinul nostru, dar reprezentantul acestora nu a dorit”, a declarat Vasile Hasna, liderul Sindicatului Liber Foresta, din Orăştie. În final, Emil Ruse, reprezentantul greviştilor, a angajat un avocat, acesta recomandându-le să se întoarcă la muncă. Reamintim că joi, 14 angajaţi de la firma amintită au intrat în greva foamei din cauza condiţiilor în care lucrează. Aceştia s-a plâns că, deşi nu au de muncă toată luna, conducerea nu îi lasă să meargă în şomaj şi le-a cerut să renunţe la drepturile din contractul de muncă. Totodată, de anul trecut le-au fost tăiate bonurile de masă, salariile le primesc numai o dată pe lună, şi atunci cu întârziere. Începând de astăzi, oamenii se vor întoarce la muncă.

One thought on “Au renunţat la greva foamei

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura