Actualitate

Au închiriat mașini scumpe din străinătate și le-au vândut în România

Mai multe percheziții au avut loc ieri dimineață în județele Hunedoara, Bihor, Caraș Severin și Gorj la samsari de mașini, care le-ar fi închiriat din țări europene și le-ar fi vândut în România.

Au lăsat la preț
Este vorba despre 6 percheziții do­miciliare efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Ju­dețean Sibiu, sub coordonarea Par­che­tului de pe lângă Judecătoria Avrig, în cadrul unui dosar penal care vizează să­vârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
În cauză, s-a reținut faptul că, din anul 2021 și până în prezent, mai multe per­soane, cetățeni români, dar și de alte na­ționalități, ar fi fost implicate în acti­vi­tăți ilegale legate de vânzarea și cumpărarea de autovehicule. Astfel, per­soanele în cauză ar fi închiriat auto­turisme cu o valoare de piață ridicată, din diverse țări europene, ar fi întocmit documente false în vederea în­ma­tri­cu­lării și, ulterior, le-ar fi transportat și co­mercializat în România. Polițiștii con­si­deră că, pentru a le vinde mai ușor, au lăsat la preț. Prejudiciul cauzat prin să­vârșirea activității infracționale este de 1.800.000 de lei. Ca urmare a cerce­tă­rilor efectuate până în prezent, polițiștii din Sibiu au indisponibilizat 18 auto­tu­risme. Suportul de specialitate a fost asi­gurat de Direcția Operațiuni Spe­ciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Acțiunea benefi­ci­ază de sprijinul polițiștilor din cadrul ins­pectoratelor de poliție județene Hunedoara, Bihor, Caraș Severin și Gorj. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura