Comunitate

Au fost depuse contestațiile pentru examenele de la Evaluarea Națională

Natalia Bumbacevaluare nationala

Vineri, 27 iulie s-au afișat primele rezultate la examenele de la Evaluarea Națională a elevilor de clasa VIII-a.  În aceeași zi au fost depuse și contestațiile din partea celor nemulțumiți de notele primite. La matematică au fost înregistrate un număr de 73 de contestații, iar la limba și literatura română au fost depuse un număr de 257 de cereri de reevaluare a lucrărilor de examen. Rezultatele finale vor fi afișate în 1 iulie după soluționarea contestațiilor.
Mediile obținute sunt între 1 și 9,99
Peste 64 la sută dintre elevii hunedoreni care au susţinut examenele de la Evaluarea Naţională au primit note peste 5. Rezultate maxime s-au înregistrat la ambele probe. Prin urmare, la proba de la limba şi literatura română, patru elevi hunedoreni au primit nota 10. La matematică, numărul acestora este mult mai mare, dintre care 59 au obținut nota 10. Nici un elev dintre cei care au susţinut examenele nu a primit nota maximă la ambele materii.
Conform datelor oferite de către Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, situația mediilor obținute de către elevii hunedoreni este următoarea: între  9 și 9,99 – 256 de medii, între 8 și 8,99 – 449 de medii, între 7 și 7,99 – 465 de medii, între 6 și 6,99 – 495 de medii, între 5 și 5,99 – 488 de medii. Ceilalți candidați, din cei aproximativ 3.300 de elevi care s-au prezentat pentru susținerea acestor examene, au obținut medii mai mici de nota 5.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura