Au bani la primărie, dar numai pentru firmele de casă

Sorina Popa

La Primăria Deva, s-a instaurat o regulă care împinge spre faliment multe din firmele care au de încasat bani de la municipalitate. Asta, deoarece Viorica Nicula, directoarea economică a instituţiei şi, bineînţeles, primarul, tărăgănează nepermis de mult, sau nu vor să mai achite facturile unor societăţi comerciale care au prestat servicii pentru primărie de la începutul acestui an, punând firmele respective în situaţii dificile.

Directoarea economică face ce vor muşchii ei
De fapt, directoarea economică, Viorica Nicula, chiar a declarat – şi după cum am constatat, actualul primar îi ţine isonul – că nu  mai plăteşte facturile emise de pe vremea fostului edil şef al reşedinţei de judeţ. Că aşa vor muşchii ei, pentru că legal nu e. Pe lângă faptul că respectiva directoare face astfel abuz în serviciu, ea se face că uită că a semnat cu mânuţa ei contractele şi comenzile în cauză. Aşa că, trebuie să se decidă, când a greşit, atunci sau acum?

Restanţe de 660.000 de lei
Adevărul este că am primit la redacţie mai multe semnale de la patroni şi administratori de firme, care se află în situaţia de a-şi pune lacăt pe uşă, deoarece Primăria Deva nu le-a achitat banii cuveniţi pentru serviciile prestate. Unul dintre aceştia este Nicolae Oprean, administratorul societăţii „Antreprenorul”. Oprean a rămas şi el cu ochii-n soare, din cauză că Primăria Deva nu-i achită facturi în valoare 660.000 de lei, pentru hrana dată asistaţilor sociali timp de trei luni şi jumătate. Adică, de la jumătatea lunii iunie şi până în septembrie, inclusiv.
Firma „Antreprenorul” a lui Nicolae Oprean asigura mâncarea asistaţilor din municipiul Deva până de curând, când a fost înfiinţat un serviciu nou, cu un şef nou, persoană apropiată actualului primar, care se ocupă şi de hrana săracilor. „Primăria Deva mai trebuie să-mi plătească facturi în valoare de 660.000 de lei. Este vorba despre hrana celor 380 de asistaţi sociali. Conform contractului pe care l-am avut cu primăria, se plăteau 13 lei plus TVA pentru porţia zilnică a unui asistat. În urmă cu câteva săptămâni, la iniţiativa noii conduceri a primăriei, Consiliul Local a hotărât să se retragă din asocierea cu firma mea. Iar acum, am rămas cu o gaură mare în bugetul societăţii. Eu mi-am respectat contractul, de a nu schimba profilul spaţiului timp de cinci ani de la cumpărarea sediului de la primărie. Însă, actualii şefi de aici nu îşi respectă contractele. Văzând că n-au de gând să-mi achite facturile, am dat în judecată instituţia. Am avut un prim termen, la care reprezentanţii primăriei nu s-au prezentat”, a declarat Nicolae Oprean, patronul firmei „Antreprenorul”.
Contactat, Mihai Mica, managerul public al municipiului Deva, a declarat doar atât: „ştiu că sunt nişte facturi ale firmei respective stornate. Nu cred că este un debit aşa de mare către „Antreprenorul”, societate care, am înţeles,  se află în insolvenţă”.
În final, ar mai fi o întrebare. Să presupunem că Primăria Deva se află, momentan, într-o situaţie mai dificilă cu banii (deşi nu este deloc aşa). Atunci, cum de şi-a permis să aloce din bugetul public, 35.000 de euro, pentru concertul lui Goran Bregovici, dacă stă mai rău cu finanţele?

3 comentarii la „Au bani la primărie, dar numai pentru firmele de casă

  • 2 noiembrie 2012 la 22:55
    Permalink

    MIRCIA A CAPUSAT PRIMARIA DEVA PRIN FIRMA LUI OPREAN

  • 2 noiembrie 2012 la 22:58
    Permalink

    La vechea cantina era locul de chef a lui Mircia, unde se facea protocol la greu

  • 2 noiembrie 2012 la 23:00
    Permalink

    Nicule, ai ajuns la scadenta. Cel de sus nu doarme! Ajunge si vechiul tau prieten cat de curand la plata.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare