Sport

Atletism. Florentina Marincu-Iuşco, o nouă medalie de aur

Nicolae Gavrea

În acest weekend s-au desfăşurat întrecerile Campionatelor Naţionale de seniori şi tineret U20. În an olimpic, concursul a fost un test foarte bun pentru atleţii de top ai României, înainte de competiţiile internaţionale la care vor participa.

O săritură de peste şase metri
Dacă întrecerea rezervată tineretului a ajuns la ediţia a 37-a, cea de seniori a marcat o jumătate de veac. De altfel, la deschiderea oficială a competiţiei au participat Ionuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului şi George Boroi, secretarul general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Florentina Marincu-Iuşco (foto), legitimată la LPS Cetate Deva, a reuşit să îşi treacă în palmaresul personal o nouă medalie de aur, cucerind titlul naţional la săritura în lungime, cu un salt care a măsurat 6.27 m. Au mai urcat pe podiumul de premiere la seniori: la săritura cu prăjina – Antonia Irimie locul I (cu o săritură de 3.50 m care i-a adus o medalie de aur şi la tineret), Răzvan Deliu locul I (cu o săritură de 5,00 m), ambii sportivi fiind legitimaţi la SCM Deva şi Georgiana Timu (LPS Cetate Deva)- locul III la triplusalt tineret cu o săritură de 12,34 m.
Alte rezultate: Rareş Nicolae Maier locul V la triplusalt (legitimat la LPS Cetate),Maria Claudia Florea (legitimată la SCM Deva) locul V la 1.500 m, Eliza Enache (LPS Cetate)-locul VII la săritura în înălţime 1,60 m.
Următoarea competiţie naţională indoor este programată la finalul acestei săptămâni tot la Bucureşti, în întreceri fiind prezenţi atleţii calificaţi la etapa finală din cadrul Campionatului Naţional U18.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura