Sport

ATLETISM. A urcat de două ori pe podium

Sala de atletism din municipiul Bacău a fost, la finalul săptămânii tre­cute, gazda primei competiții oficiale din debutul sezonului atletic din acest an. Este vorba de tradiționala com­pe­tiție „Cupa Bistrița”.

Proba favorită
Întrecerea de la Bacău a fost un prim test care le-a oferit sportivilor și teh­nicienilor posibilitatea de a stabili nivelul de pregătire al atleților înaintea com­pe­tițiilor oficiale ce vor urma.
Florentina Iușco (foto), legitimată la CSM Deva, a luat startul la două probe, 60 m și săritura în lungime, reușind să se impună categoric, arătând o formă bună pentru începutul de sezon. „Florentina a câștigat, în prima reuniune, proba de 60 de metri plat (timp 7,56 secunde), una de încălzire, ca să spun așa. A urmat, apoi, în cea de-a doua reuniune, între­ce­rea la proba ei favorită, în care ea s-a impus. Florentina a arătat un tonus bun și este în formă. Urmează prima etapă a Campionatului Național, în care ne vom axa pe săritura în lungime, dar și pe triplu­salt, iar dacă programul va per­mite, Flory va alerga și la 60 plat”, a de­cla­rat profesorul Nicolae Alexe, antre­norul atletei Florentina Iușco, de la CSM Deva.

Timp excelent
Apoi, junioara Eliza Enache (LPS Cetate Deva) a urcat pe podium în proba de săritura în înălțime, cu o săritură care a măsurat 1,65 m, iar colegii ei, Robert Popa și Tudor Râșteiu au ocupat locul secund, respectiv locul patru. O evoluție bună a avut și tânărul Erik Rus, în pro­bele de alergare de distanță ale juni­or­i­lor. După un loc patru în prima reuniune, în proba de 1.500 m (timp înregistrat 4:16,15 minute), Erik a obținut un loc doi la 3.000 de metri cu un timp excelent, 9.16,81 minute. „Am observat, după prima cursă, unele minusuri, iar Erik le-a corectat, dovadă fiind prestația mult mai bună de la 3.000 de metri. Erik este un tânăr de mare perspectivă, care poate oferi surprize plăcute. A fost un concurs binevenit pentru elevul meu, înainte de prima etapă a Campionatului Național de sală, une vom participa la aceleași două probe ca și la Bacău”, a de­clarat profesorul Cornelia Juratoni, antrenorul atletului Erik Rus, legitimat și el la CSM Deva.

Alte rezultate înregistrate de atleții din județul Hunedoara:
Dalia Telean s-a clasat pe locul 4 la triplusalt cu 11,02 m și pe locul 8 la să­ri­tura în lungime, Carla Vede (ambele LPS Cetate Deva) locul 9 la săritura în lun­gime, iar colegii lor de club Tudor Râșteiu, Yanis Pereverzi și Lucas Șandru, s-au clasat în ordine pe locurile 2, 3, și 4 la tri­plu­salt. Răzvan Toth (CSS Hunedoara) s-a situat pe locul 9 în proba de 1.500 m cu tim­pul de 4:28,22, iar Mihai Leica (LPS Ce­tate Deva) pe locul 13 la aceeași probă, Larisa Iovu (LPS Cetate Deva) pe locul 7 în proba de 800 m și pe locul 10 la 400 m.
Prima etapă a Campionatului Național de atletism în sală pentru seniori și juniori se va desfășura la București, în perioada 21-22 ianuarie.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura