Comunitate

Atenţie, viperele s-au înmulţit în munţi!

04 viperaSalvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia asupra prezenţei viperelor în masivele Retezat şi Parâng, precizând, totodată, că acestea nu atacă omul decât dacă sunt provocate sau turiştii calcă accidental pe ele.
În această vară, un bărbat a fost muşcat de o viperă în apropierea cabanei Pietrele, din Retezat, dar victima a scăpat fără complicaţii.
„În 99 la sută din situaţii, muşcăturile de viperă sunt cauzate de curiozitatea umană. Vipera nu atacă, ea doreşte să se apere. De aceea, turiştii trebuie să fie atenţi pe unde calcă, să aibă un băţ cu care să lovească tufişurile şi să fie încălţaţi cu ghete de munte”, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
O creştere a populaţiei de vipere a fost observată în zona Roşiile, sub vârful Parângul Mare, la circa 2.000 de metri altitudine, însă turiştii le văd mai puţin pentru că reptilele nu stau pe potecile traseelor de munte.
„Viperele sunt prezente în toate zonele montane, însă în ultima perioadă s-au înmulţit în zona Roşiile. Săptămâna trecută, o viperă a muşcat o oaie în această zonă, dar alte cazuri de muşcături nu au fost semnalate în Parâng”, a menţionat Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani.
Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, în această vară şase persoane au ajuns la spital acuzând muşcături de şerpi, în trei dintre cazuri fiind vorba de vipere. Două dintre victimele la care a fost confirmată muşcătura de viperă s-au prezentat la spitalul din Deva, iar una la spitalul din Haţeg. În toate cazurile de muşcături de viperă a fost administrat ser antiviperin, iar bolnavii au trecut cu bine peste acest episod.
„Cu excepţia spitalelor din oraşele Lupeni şi Brad, toate celelalte spitale din judeţul Hunedoara au stoc de ser antiviperin. Acest lucru a fost transmis Serviciului de Ambulanţă şi SMURD, astfel încât echipajele de prim ajutor să ştie unde trebuie duşi bolnavii muşcaţi de vipere”, a afirmat dr. Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara.
În cazul unor muşcături de şerpi, victimele sau cei care le însoţesc sunt sfătuiţi să sune la numărul de urgenţă 112 pentru a primi indicaţiile necesare, urmând a fi preluate de echipajele de prim-ajutor şi transportate la spital. (Sorin Blada, AGERPRES)

One thought on “Atenţie, viperele s-au înmulţit în munţi!

  • Viperele au aparut deja si in oras. Am nvazut doua in fata unui club, sumar imbracate

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura