Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!

 

Costel, 18.02.1975, orele 19:00, Deva, Vărsător cu ascendentul în Fecioară: Sunteţi un om cu un deosebit simţ al raţiunii, inteligent şi analitic. Promovaţi o imagine relativ simplă şi modestă, părând în ochii celorlalţi mai puţin sofisticat decât sunteţi de fapt. Situaţia financiară nu este nefastă, însă foarte probabil, din motive variate, nu aveţi controlul deplin al veniturilor dumneavoastră. Intelectul şi gândirea sunt pozitiv şi inovativ reliefate, chiar revoluţionare. În iubire sunteţi energic, ambiţios şi competitiv, aşadar se poate discuta doar despre succese. Apare un interes deosebit pentru starea de sănătate, aşadar atenţie la boli nervoase, neurologice sau ale încheieturilor. Căsătoria, parteneriatele, relaţionările în general sunt excepţional de frumos aspectate astral.

Aurelia, 07.08.1986, orele 22:30, Petroşani, Leu cu ascendentul în Berbec: Aveţi un spirit înflăcărat, energic şi dinamic. Sunteţi astfel o fire uşor impulsivă, cu un caracter puternic, lăsând o impresie viguroasă şi dominând cu lejeritate pe cei din jur. Aveţi memorie bună şi inteligenţă emoţională. În dragoste ar fi indicat să menţineţi o comunicare activă, bazată pe reciprocitate. Referitor la sănătate, pot exista unele probleme legate de inimă şi circulaţie, coloană, ochiul drept şi intestine. Căsătoria va fi bazată pe iubire şi plăcere, cu o afinitate sentimentală deosebită. În carieră sunteţi foarte ambiţioasă, însă deseori, situaţia profesională este cam încurcată. Veţi beneficia de longevitate. Compatibilă cu cei din Capricorn, Balanţă, finele Racului, primele părţi din Leu şi Scorpion.

Carmen, 23.05.1991, orele 21:00, Brad, Gemeni cu ascendentul în Săgetător: Astrograma dumneavoastră relevă o fire spontană, activă, vivace şi extrovertită, căreia îi place să trăiască clipa. Situaţia materială este deosebit de complex reliefată, fiind marcată de aspecte astrale dinamice. Astfel, v-aş recomanda, cu o deosebită insistenţă, să vă administraţi cât mai prudent şi eficient finanţele, precum şi contractarea de credite, pentru a nu avea probleme băneşti majore în viaţă. În dragoste, va trebui să daţi dovadă de mai multă maturitate, deoarece sentimentele dumneavoastră sunt foarte fluctuante. Căsătoria este frumos aspectată, oferindu-vă numeroase beneficii. Cariera vă oferă împliniri şi notorietate. Compatibilă cu cei din Rac, Gemeni, Berbec şi finele Peştilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura