Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina 6, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt în ziar. Vă urăm succes!

 

Ştefan, 16.01.2006, orele 10:45, Haţeg, Capricorn cu ascendentul în Berbec: Acest copil va evidenţia o personalitate independentă, energică, cu o vitalitate activă. Foarte important, nativul va poseda şi un curaj deosebit. Va avea o fire aspiraţională, preţuindu-şi şi promovându-şi idealurile, dar şi amicii. El va trebui învăţat serios încă din copilărie despre valoarea banului, deoarece este predispus la nişte teribile greşeli de ordin financiar. Aşadar, atenţie! În iubire, aşteptările şi sentimentele par a-i fi înşelate, dar cu toate acestea, căsătoria îi conferă suficiente beneficii, în special de imagine publică. Cariera îi este favorabilă, ocupând un post respectabil. Compatibil cu nativele din Capricorn, Leu, de la finele Racului, a doua parte a Balanţei şi prima parte a Scorpionului.

Maria, 28.09.1972, orele 18:00, Deva, Balanţă cu ascendentul în Berbec: Aveţi o temă natală astrală dinamic aspectată în privinţa relaţionării cu ceilalţi în general, dar mai ales, în parteneriate şi căsnicie. Astfel, v-aş recomanda să încercaţi să vă descătuşaţi voinţa, aflată deseori sub rezerva influenţei altora, şi să începeţi să decideţi pentru propria persoană, fiind vorba de viaţa dumneavoastră în definitiv. Deşi în dragoste staţi bine, paradoxal, căsnicia se reflectă drept un domeniu de-a dreptul complicat, căsătoria sau relaţiile de lungă durată având o finalitate nu tocmai fericită. Atenţie la litigii. Emoţiile şi sentimentele sunt înfrânate de o reţinere severă. Situaţia financiară este ceva mai mult decât decentă. Bunele intenţii şi corectitudinea vă pot propulsa în carieră.

Silviu, 05.07.1983, orele 22:45, Hunedoara, Rac cu ascendentul în Vărsător: Personalitatea dumneavoastră combină într-un mod foarte interesant valorile tradiţionale cu îmbrăţişarea modernităţii, şi astfel, lăsaţi celorlalţi o impresie năucitoare. Sunteţi un spirit liber, câtva visător, căruia realităţile lumii cotidiene îi se adresează mai puţin. Situaţia financiară este ceva mai dificilă, sugerându-vă să nu vă bazaţi pe venituri speculative. Pot exista afecţiuni ale stomacului, glandelor endocrine, oaselor, genunchilor şi tenului. Serviciul şi locul de muncă în general reprezintă o împlinire deosebită pentru propria persoană. Căsătoria este chiar foarte benefică şi mulţumitoare, clădită pe sentimente sincere şi profunde. Cariera, graţie unei şanse divine, este frumos aspectată astral. Veţi avea o viaţă longevivă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura