Actualitate

Astrogramele MESAGERUL

Interpretate de Andrei Sora

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să completeze talonul din pagina ziarului, să-l decupeze şi să-l trimită pe adresa redacţiei, urmând ca într-unul din numerele viitoare ale acestuia, să-şi găsească astrograma, prezentată pe scurt. Vă urăm succes!

Marilena, 25.01.1935, orele 24:00, Piteşti, Vărsător cu ascendentul în Balanţă: Iată o fire cu o clară preponderenţă a elementului aer, pentru care agilitatea şi mobilitatea intelectuală şi socială constituie un reper existenţial. Astrograma relevă aspecte astrale deosebite, care mă fac să înclin să cred că destinul dumneavoastră a marcat puternic soarta mai multor alte persoane. Atenţie la latura agresivă a personalităţii, şi la controlul slab la furie. Căsnicia nu a fost fastă, din cauza unor împrejurări neobişnuite, asupra cărora dumneavoastră nu puteaţi avea nici un control. Banii sau bunurile nu au fost o mare problemă, însă modalitatea de obţinere a acestora relevă unele riscuri, iar cheltuirea acestora nu a fost neapărat eficientă. Situaţia căminului e complexă.

Ioan, 16.04.1941, orele 23:00, Crişcior, Berbec cu ascendentul în Săgetător: Sunteţi un bărbat care a avut întotdeauna succes la sexul opus, datorită înfăţişării plăcute şi atitudinii aventuroase şi directe. Totuşi, aţi simţit viaţa drept o continuă competiţie, care v-a atras în numeroase rivalităţi. Mereu neliniştit, chiar neîmplinit într-o oarecare măsură, v-aţi aflat într-o nesfârşită căutare, care v-a purtat în diverse locuri şi împrejurări. Probabil nici acum căutarea nu s-a încheiat. Deşi aţi luptat pentru o situaţie financiară favorabilă, sorţii nu v-au răsplătit pe măsura efortului depus, existând numeroase lezări băneşti. Relaţiile de dragoste, dar şi atenţia oferită copiilor, au reprezentat priorităţi ale destinului dumneavoastră, primele nefiind neapărat cu final tocmai fericit. Sănătatea e destul de bună.

Aurelia, 09.01.1931, Lonea-Petrila, nativă Capricorn: Aveţi o personalitate de o complexitate deosebită. Pentru dumneavoastră contează foarte mult bunul renume şi mai ales reuşita socială sau profesională, dar toate acestea pălesc în faţa excentricităţii deosebite pe care o afişaţi. Mereu v-aţi considerat o rebelă, făcând doar ceea ce aţi dorit cu o înverşunată încăpăţânare. Apropiaţii nu v-au înţeles acţiunile şi motivaţiile, tratându-vă cu prudenţă şi neîncredere. În adolescenţă şi tinereţe aţi fost o fată foarte vioaie şi energică, neîmblânzită asemenea unei păsări a cerului. V-au atras bărbaţii demni şi siguri pe ei, sinceri, cu o statură puternică, şi care trebuiau să dovedească mai ales generozitate a inimii. Din păcate, exprimarea şi mărturisirea afectivităţii au fost dintotdeauna mai greoaie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura