Comunitate

Astăzi este Ziua Naţională a Adopţiei. O soluţie pentru familiile fără copii

04 adoptiaNatalia Bumbac

Din acest an, data de 2 iunie a fost declarată Ziua Naţională a Adopţiei. Este un proiect legislativ care a demarat în urmă cu ceva timp şi care îşi propune să aducă în prim-plan subiectul adopţiilor. Potrivit acestui proiect instituţiile publice, ONG-urile, reprezentanţele diplomatice ale României, organizează în această zi, programe şi manifestări de promovare a adopţiei.
Dacă tot am amintit de această zi, trebuie să arătăm că numărul adopţiilor în judeţul Hunedoara în anul 2014 a crescut uşor faţă de anii  2012 şi 2013. „Familiile care sunt interesate să devină familii adoptatoare sau persoane adoptatoare, au devenit mai numeroase în ultima perioadă. Pentru acest an avem nouă copii pentru care a fost încuviinţată adopţia. Mai avem înregistrate 15 cereri ale familiilor şi persoanelor care s-au adresat instituţiei noastre în vederea adoptării unui copil. Iar alte 17 familii au trecut perioada de evaluare şi au obţinut atestatul de familie aptă pentru adopţie”, ne-a declarat Ionela Lazăr, purtător de cuvânt al DGASPC Hunedoara.
În momentul în care un copil ajunge să fie adoptat de o familie, urmează o perioadă de monitorizare de doi ani. În acest timp copiii sunt verificaţi, se oferă sprijin şi consultanţă, astfel încât întregul proces de adopţie să se încheie cu succes. Până în prezent nu au existat probleme deosebite în rândul celor care au adoptat un copil.
Despre familiile care apelează la adopţia unui copil, Ionela Lazăr ne-a spus următoarele: „în primul rând aş putea spune că aceste familii şi persoane sunt oameni deosebiţi, sunt oameni cu suflet mare. Marea majoritate dintre ei nu au proprii lor copii. Iar adopţia este singura soluţie pe care o au, pentru a se putea bucura de creşterea unui copil. Avem cazuri în care au copii şi vor să fie o familie şi pentru un alt copil. Sunt persoane cu vârste între 28 şi 58 de ani, de diverse profesii, cu garanţii morale şi materiale optime, astfel încât să ofere o dezvoltare, o educare şi o îngrijire adecvată copilului.”
Chiar dacă există tot felul de acţiuni în vederea încurajării adopţiei, numărul copiilor instituţionalizaţi rămâne destul de mare. La nivelul judeţului nostru sunt câteva sute de copii care nu au încă o familie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura