Actualitate

Astăzi, cerul Petroşaniului va fi plin de „aerociudaţi”

Maximilian Gânju07 parapanta parang (1)

Peste 100 de iubitori ai parapantei şi alte câteva sute de turişti care-i vor susţine pe piloţi se întâlnesc astăzi, vineri, în Masivul Parâng, la ediţia a XIV-a a Festivalului Aerociudaţilor.
Câteva sute de iubitori ai parapantei participă astăzi la cea mai ciudată întrecere de parapantă care are loc în ţara noastră şi care este găzduită, de 14 ani încoace, de Staţiunea Parâng. Organizatorii Festivalului Aerociudaţilor au negociat cu cabanierii, astfel ca turiştii să vină în număr cât mai mare la singurul eveniment în care poţi vedea cum pe cer „plutesc” vrăjitoare, porci ori alte personaje de basm. Pentru acest eveniment s-au negociat preţurile la cazare iar turiştii vor plăti 30 lei/persoană/noapte. Festivalul sau Carnavalul Aerociudaţilor, cum se mai numeşte întrecerea parapantiştilor din Masivul Parâng, este versiunea românească a Coupe Icare St Hilaire din Franţa, o competiţie fără miză sau mai bine spus cu un singur obiectiv, acela de a stârni uimire şi hohote de râs turiştilor.
Aşadar, iubitorii parapantei încearcă să realizeze acrobaţii în aer, costumaţi care mai de care mai ciudat. Pentru parapantişti, este obligatorie licenţa pentru înscrierea în concurs. Deschiderea „ostilităţilor“ va avea loc de la ora 11, iar vremea se anunţă bună pentru zbor. Participanţii vor avea parte şi de petrecere după concurs conform tradiţiei, respectiv muzică, dans, o bere-două, după buzunarul fiecăruia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura