Comunitate

Asigurări mai scumpe, daune mai multe

04 coada masini dn 7 (16)

Nicoleta Popa

De când accidentele uşoare se rezolvă mai simplu, adică fără să fie nevoie de prezenţa poliţiştilor la faţa locului, şoferii neatenţi au scăpat de pedepse. Cu toate acestea, toţi şoferii plătesc asigurările obligatorii, care, de la începutul anului, s-au scumpit cu peste 30 la sută.
Astfel, dacă anul trecut, pentru o maşină cu o capacitate cilindrică de 2.000 de cmc, s-a plătit 377 de lei, anul acesta, şoferii au scos din buzunar cu 108 lei mai mult, adică 485 de lei.

Constatarea amiabilă îi scapă de sancţiuni
Companiile de asigurări susţin că au fost nevoite să salte preţurile, pentru că hunedorenii îşi repară orice zgârietură la maşină graţie constatării amiabile şi a poliţei RCA. În plus, proprietarii autoturismelor nu se mai tem că ar putea primi puncte de penalizare sau chiar sancţiuni pentru neatenţia lor.
„Tarifele au crescut, deoarece rata daunei este tot mai mare şi a ajuns la valori îngrijorătoare, de peste 70 la sută. Mai mult decât atât, numărul daunelor este mai mare, dat fiind faptul că oamenii nu mai trebuie să meargă la poliţie şi astfel nu se mai aleg cu sancţiuni”, a declarat directorul sucursalei Allianz Ţiriac Hunedoara, Marius Barabaş.
Numărul şoferilor care se mai prezintă la poliţie pentru a constata un eveniment rutier a scăzut cu 95 la sută. „Dacă în septembrie 2008, am înregistrat aproape 500 de cazuri, anul acesta, în aceeaşi lună, numărul conducătorilor auto care au trecut pe la Biroul daune a scăzut la 52. Punctul slab al sistemului în ceea ce priveşte constatarea amiabilă îl constituie faptul că astfel, cei care încalcă legea, nu mai sunt sancţionaţi”, a declarat comisarul Cristian Popşor, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Deva.

Poliţe mai scumpe pentru şoferii neatenţi
Reprezentanţii companiilor de asigurări speră că sistemul „bonus malus” va fi  introdus cât mai curând şi în ţara noastră. Potrivit acestui procedeu, prima de asigurare poate fi redusă dacă în anul anterior asiguratul nu a avut daune, sau poate fi mărită  dacă are daune. în felul acesta se urmăreşte o încurajare a asiguraţilor prudenţi şi o descurajare a celor care, din diverse motive, înregistrează daune mari. în această situaţie, şoferii neatenţi vor plăti şi cu 50 la sută mai mult poliţele de asigurare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura