Arteziana muzicală din centrul Devei s-a defectat

Cristina Ghenea

Câteva zeci de locuitori ai reşedinţei de judeţ se adună în fiecare seară în Piaţa Victoriei din Deva, pentru a admira fântâna arteziană muzicală pusă în funcţiune în urmă cu câteva săptămâni. Ba mai mult, mai nou, fântâna stârneşte şi curiozitatea cetăţenilor din alte localităţi din apropiere, care vin s-o admire.
În ultimele două seri, însă, oamenii au fost dezamăgiţi, căci nu s-au putut bucura nici de acorduri muzicale, nici de spectaculosul joc de apă şi lumini. „Sunt câteva probleme, pe care constructorul şi proiectantul le analizează – legate de nişte duze, de nişte pompe şi de scurgerea şi evacuarea apei. Noi am plătit doar o factură de la punerea în funcţiune a fântânii, iar procesul verbal de recepţie încă nu a fost semnat. Sperăm ca problemele să fie remediate curând, iar fântâna să funcţioneze constant“, a declarat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.
Fântâna arteziană din centrul Devei se întinde pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi şi a fost construită în cadrul unui proiect de reabilitare şi modernizare a spaţiului din faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean“, investiţia ridicându-se la aproximativ 2,7 milioane de euro, bani asiguraţi din fonduri nerambursabile.

4 comentarii la „Arteziana muzicală din centrul Devei s-a defectat

  • 9 august 2012 la 8:34
    Permalink

    Au defectat-o intentionat ca ,doar ce este asa de greu sa arunci in apa o baterie sa faca scurtcicuit ,sa bagat asa de multi bani in aceasta fantana si sa stricat ,cine credeti ca e vinovat ,ghici ghicitoarea mea ?

  • 9 august 2012 la 9:56
    Permalink

    Mai rupa vili, sa ii dai in judecata la cedo pe aia care arunca baterii in apa si defecteaza fantani. Si cu banii obtinuti mai fa si tu ceva scoala, cam pana in clasa 7-a.

  • 9 august 2012 la 19:10
    Permalink

    Cateva zeci?!?Mai degraba sunt cu sutele in fiecare zi iar in weekend e om langa om.Cum zicea un prieten….daca maine le taie Ponta 50% din salarii si pensii nu iasa atatia sa protesteze cati sunt la fantana duminica seara.Defectiuni de asemenea fel sunt normale pt o asemenea structura…mai interesati-va.

  • 10 august 2012 la 8:31
    Permalink

    La 2 milioane si jumate de euro cat a costat aceasta fantana ,voi credeti ca trebuia sa se strice asa de repede ,cum ramane cu garantia care o da firma care a montat-o ,cred ca ar fi mai bine sa strigati cat mai tare ,AICI SUNT BANII VOSTRIIIIIIIIII.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Evaziune fiscală de 700.000 lei

Administratorul unei societăţi comerciale din Brad este cercetat pentru evaziune fiscală, după ce a adus un prejudiciu de 700.000 lei,

Captiv în maşina suspendată deasupra apei

O maşină a rămas, ieri dimineaţă, suspendată pe podul de la Sântuhalm, după ce şoferul a pierdut controlul volanului şi

Un puşti de 16 ani a furat 12.000 lei de la ferma la care lucra

Un minor de 16 ani a ajuns în faţa instanţei, după ce a furat 12.000 lei de la ferma la

Închide