Politica si administratie

Arion îi dã şah mat lui Hada

Carmen Cosman

Scandalul licitaţiei pentru reabilitarea drumurilor din municipiul Hunedoara, izbucnit încă din vară, continuă să aibă ecouri. Cel care a readus subiectul în actualitate este deputatul PDL Viorel Arion (foto), în timp ce reprezentanţii Primăriei Hunedoara se abţin de la comentarii.
Deputatul PDL de Hunedoara, Viorel Arion, vrea să tranşeze, o dată pentru totdeauna, problema licitaţiei privind reabilitarea drumurilor din municipiul Hunedoara, după ce a fost acuzat de primarul Ovidiu Hada, că ar bloca acest proiect. Arion a prezentat raportul comisiei de licitaţie, care indică în mod clar cauzele întârzierii acesteia. “În repetate rânduri, primarul municipiului Hunedoara a afirmat că din cauza opoziţiei PDL şi implicit a mea, licitaţia privind reabilitarea drumurilor din Hunedoara a fost amânată. Am afirmat atunci că aceste acuze nu sunt altceva, decât o perdea de fum, sub care primarul vrea să îşi ascundă incompetenţa. Iată, adevărul a ieşit la iveală. Raportul întocmit de comisia de licitaţie, sub semnătura preşedintelui şi a membrilor comisiei, arată care au fost motivele reale: incompetenţa şi prostia! Mai exact, aşa cum rezultă din concluziile respectivului raport, stipulate în ultimele două pagini ale documentului, Primăria Hunedoara a încălcat prevederile legislaţiei române şi UE, privind publicitatea. Continuarea procedurilor ar fi dus la aplicarea unor penalităţi de 25 la sută din valoarea contractului, adică aproape două milioane de euro”, a precizat Arion într-un comunicat de presă
Practic, edilii hunedoreni au încercat să decaleze termenul de deschidere a ofertelor, invocând complexitatea procedurii de atribuire, dar şi numeroasele solicitări de clarificări depuse de ofertanţi. Numai că Agenţia Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice a respins anunţul de erată, publicat de autoritatea contractantă pe SEAP, pe motiv că este tardiv şi încalcă prevederile legale. În concluzie, s-a decis anularea procedurii de atribuire a lucrării şi reluarea ei la o dată ulterioară.
Reprezentanţii Primăriei Hunedoara au refuzat, pentru moment cel puţin, să comenteze informaţiile prezentate de Viorel Arion. Monica Rada, consilierul primarului Ovidiu Hada, a precizat, totuşi, că în data de 30 septembrie, adică vinerea trecută, au fost deschise ofertele şi, după studierea dosarelor depuse de cei cinci ofertanţi, va fi anunţat câştigătorul.

4 comentarii la „Arion îi dã şah mat lui Hada

  • hada, lasa-ne si cara-te cu toti acolitii tai de unde ai venit!!!!!!!!!!! Te mai alege buna la anu!!!!!!!!

  • Un hot si un fraier (repetent ) !
    Iata de ce are parte Hunedoara !

  • Orce rautati ar spune opozitia USL (PSD-PNL)noi cetateni simpli ne-am dat seama cele mai multe investiti in judet sau facut in acesti ani de criza mondiala,ei (PSD-PNL)cand au fost la guvernare nu au facut absolut nimic doar au furat pentru ei si familile lor acum stiu doar sa critice cand in lumea intreaga este criza,NU mai merge cu minciunile populiste fara fundament real.

  • si Hada si Arion sunt 2 hoti , diferenta este ca unul leaga subiectul de predicat si celalalt nu. a si inca ceva pe nici unul dintre ei nu i intereseaza Hunedoara si hunedorenii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura