Aqualand Deva, criticat de proprietarii din zonă

18 ianuarie 2010 | 5 Comentarii | Publicat in: Comunitate

04 Aqua Land  4532

Nicolle Ebner

Un cetăţean din Deva reclamă faptul că lucrările la Complexul Aqualand afectează serios liniştea şi condiţiile de locuit ale familiilor din zonă. Reclamantul este îngrijorat şi de faptul că, odată cu finalizarea investiţiei Primăriei Deva şi punerea în funcţie a complexului sportiv şi de agrement, problemele vor fi mai multe şi mai grave.

Efect de lentilă, nopţi fără linişte…
Potrivit unei sesizări depuse la Primăria Deva la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, administraţiei locale i se aduce la cunoştinţă faptul că: „în cursul dimineţii, vara, soarele se reflectă pe suprafaţa clădirii care este din tablă şi sticlă, producând un efect de lentilă asupra unor zone din curte”. Deveanul sesizează faptul că, tabla pocneşte, ca şi cum ar ploua în permanenţă, probabil ca efect al razelor solare. Liniştea celor din zonă este perturbată de un zgomot de motoare, perceput cu acuitate în special noaptea, iar oamenii sunt îngrijoraţi că zgomotul va fi permanent. Pe devenii din zonă îi deranjează inclusiv iluminatul clădirii pe timp de noapte: „clădirea este iluminată în interior cu reflectoare, care proiectează lumina deranjantă înspre curtea şi ferestrele casei noastre, astfel încât, trebuie să obturăm ferestrele chiar şi ziua”. Reclamanul atrage atenţia primăriei că viaţa privată a familiei sale este expusă viitorilor clienţi ai Aqualand, care, de pe terasele complexului pot vedea tot ce se întâmplă în curtea lui. Şi nu în ultimul rând, petiţionarul atenţionează asupra poluării aerului, deoarece coşurile de evacuare a gazelor sunt la joasă înălţime, iar în ultimul timp, se simte miros de gaze arse, fără a mai pune la socoteală depunerile de praf şi de cenuşă.

„E tardiv să mai modifici ceva”
Cu privire la aceste neajunsuri, a fost sesizată şi Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara. Directorul APM, Georgeta Barabaş, afirmă că unele aspecte sesizate trebuiau analizate şi discutate la faza de autorizare de construcţie, deoarece acum, când clădirea este aproape gata, e tardiv. „Noi am emis autorizaţie de funcţionare, în luna decembrie 2009, pentru instalaţia de cogenerare, cea care asigură încălzirea spaţiilor şi a apei. Restul activităţii trebuie autorizat de primărie, care, la rândul său, va trebui să ţină cont de aspectele sesizate de cetăţeni. Referitor la discomfortul creat de zgomotul instalaţiei de cogenerare, putem face determinări la orice oră solicită cetăţenii din zonă, care se consideră afectaţi de instalaţii, şi în funcţie de rezultate, putem cere îmbunătăţiri menite să reducă zgomotul”, mai spune Georgeta Barabaş.

Primăria Deva pregăteşte un răspuns oficial
Viceprimarul municipiului Deva, Florin Oancea, spune că astăzi, împreună cu funcţionarii de la compartimentul investiţii din cadrul Primăriei Deva, va descinde la faţa locului, pentru a analiza situaţia şi a răspunde punctual sesizărilor făcute de reclamant. „În cel mai scurt termen, va primi răspuns pentru fiecare aspect ridicat în sesizare. Ce pot să-i spun domnului care a semnat reclamaţia este că această construcţie s-a efectuat cu respectarea normelor în vigoare. Gardul care împrejmuieşte proprietatea respectivă este de peste doi metri, iar între gard şi Aqualand sunt peste 20 de metri. Îmi pare rău că după atâţia ani de muncă şi milioane de euro băgaţi în proiect, cineva s-a găsit să conteste investiţia. În schimb, petiţionarul nu spune nimic despre faptul că odată cu începerea lucrărilor la Aqualand, a crescut considerabil şi valoarea caselor şi a terenurilor din zonă”, mai spune viceprimarul Florin Oancea.

Comentarii (5)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Eu spune:

    Doamna Nicolle, din nou mi se confirma faptul ca gramatica dvs. nu este la nivelul unui jurnalist asa cum va recomandati. In contextul pe care l-ati folosit in cea de-a doua propozitie din articol, cuvantul ”odata” se scrie dezlegat. Se scrie legat doar cand se poate inlocui cu ”cundva”. Succes in continuare

  2. alin sirb spune:

    toate ca toate dar cand vom avea ocazia sa facem o baie in prea laudatul strand?

  3. dorel si mirel spune:

    Laudati degeaba aqualandu , mai spuneti ca face concurenta la aqualandu din szeged dar nici pe departe. Nici nu aveti uscatoare de par :)) , + prea putine vestiare,apa cica ar trebuii sa fie calda dar e rece,bazinu cu valuri nu e functionabil , topoganul la ora fixa merge nu tot timpu. deci in concluzie Sunteti PRAF !!!! si bilet scump rau pentru conditii penale. din cate se vede Spalare de bani !!!

  4. mirel si dorel spune:

    buna sunt un cetacean dejamagit dar dejamagit rau de tot am fost si eu ca tot omu la aqualandu de la deva ata asteptat si ce sa vezi ajung acolo surpriza o doamna ridica din umeri nu mai avem vestiare k am zis hai daca tot am venit sa intram am intrat cica apa trebuia sa fie la 35 de grade dar surpriza cred ca ereau doar 15 grade apoi am zis ca ne dam pe valui dar surpriza nu mergeau apoi am zis ca madau pe topogan dar surpriza mergea doar o jumate de ora jumate sta stai la o coada pe o scara mie mi se pare subreda nu imi prezinta siguranta se balanane f tare si cand iti vine randu nu mai merge k am mai sta un pic si am iesit afara dar surpriza uscatoare nu ce sa zic in concluzie daca vreti sa vedeti surprizele dati 20 ron de ron ca sa le vedeti si inca ceva 15 ron pt un copil de 6 si 7 ani mi se pare f mult a fost peima data si ultimadata cand merg bafta uratttttt!!!!!!!

  5. livia spune:

    vreau sa merg si eu acum la aqua deva cine stie daca este deschis azi 29.12.2010 si ce conditii sunt /CHIAR ESTE APA RECE?

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Telefoane mobile, confiscate de la deţinuţi

În urma mai multor percheziţii efectuate asupra deţinuţilor de la Penitenciarul Bârcea Mare, au fost descoperite obiecte interzise, printre care...

A vrut să se arunce de pe bloc, deoarece nu are serviciu

Lipsa unui loc de muncă şi a unei locuinţe l-au adus pe un tânăr din Orăştie în pragul disperării. Acesta...

Atentat la siguranţa rutieră

Două drumuri intens circulate din Valea Jiului, DN 66 şi DN 66A, sunt atacate sistematic de hoţii de fier vechi,...

Închide