Actualitate

Aproape 50 de deţinuţi fac şcoală în Penitenciarul Bârcea Mare

Natalia Bumbac

Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Bârcea Mare s-au înscris la cursurile şcolare organizate în instituţie. Unii dintre ei au început cu învăţarea alfabetului, alţii dorind să-şi încheie ciclul gimnazial. Orele sunt predate de doi învăţători din învăţământul primar şi 10 profesori de gimnaziu, repartizaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.
Din datele oferite de Florin Berar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare, în total, în acest an, 48 de deţinuţi urmează cursurile şcolare din închisoare. Dintre aceştia, 15 s-au înscris în clasele primare I – IV, ceilalţi 33 în clasele gimnaziale V – VIII. Unii dintre ei aveau încheiate câteva clase înainte de a ajunge în spatele gratiilor şi au reluat studiile din momentul în care au abandonat şcoala. Pentru alţii, cursurile din penitenciar sunt singura formă de învăţământ pe care au urmat-o vreodată. Penitenciarul Bârcea Mare le asigură sălile necesare pentru desfăşurarea orelor de clasă, precum şi unele materiale didactice de care au nevoie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura