Aproape 200 de elevi nu au fost prezenţi la Evaluarea Naţională

Peste 131.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţio­nală, în sesiunea care se va desfăşura în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021, informea­ză Ministerul Educaţiei.
Examenul a început ieri, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. mâine, 24 iunie, se va desfăşura proba la Matematică. Proba la Limba şi literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.
Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de exa­men). Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 30 iunie (în intervalul orar 8,00 – 12,00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.
„Candidaţii care depun/transmit contes­taţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru can­didaţii minori, documentele sunt sem­nate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, precizează Ministerul Educaţiei. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.
În judeţul Hunedoara, potrivit inspectorului şcolar general Ilie Pîrvan, s-au înscris 2.269 nde elevi, dar au fost prezenţi oieri doar 2.108, adică au absentat 161. Sunt 54 de centre pen­tru Evaluarea Naţională la noi. NU au fost cazuri de elevi eliminaţi din examen. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Adolescent amendat după ce s-a pozat ameninţând cu un pistol

Tânărul s-a lăudat pe paginile de sociali­zare cu fotografiile sale iar poliţiştii au des­cins imediat la locuinţa sa şi au

Rusaliile au adus masă tradiţională la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban Principalele sărbători din calendarul religios nu rămân niciodată nemarcate la Unitatea de Asistenţă Medico Socială Baia de Criş

Vor înapoi pensiile speciale!

Adriana Năstase După ce le-au fost anulate pensiile spe­ciale, mai mulţi foşti parlamentari din judeţ au contestat în instanţă legea

Închide