Info IT

Apple şi manualele viitorului

Sebastian Mezei

Joi, 19.01.2012, compania Apple şi-a prezentat noua viziune în materie de educaţie aplicabilă în şcoli şi universităţi.
Astfel, au fost lansate trei aplicaţii gratuite, adaptate special pentru înlocuirea manualelor şcolare tipărite şi utilizarea dispozitivului iPad, produs de către companie.

iBooks 2 – aplicaţia iniţială a fost regândită astfel încât manualele să conţină pe lângă text, animaţii 3D, filme şi imagini. În noua aplicaţie, elevii sau studenţii pot interacţiona cu manualul, pot muta elementele din pagină sau roti obiectele, pot lua notiţe sau evidenţia textul dorit.

iBooks Author – este o aplicaţie destinată realizării de manuale sau cărţi în format electronic. Aplicaţia permite realizarea de cărţi în format electronic care să cuprindă grafice interactive, imagini, obiecte 3D, filme etc.

iTunes U – o nouă aplicaţie pentru iPad şi iPhone, care combină stocarea manualelor, realizarea cursurilor interactive audio/video, a informaţiilor despre profesor şi distribuţia acestor manuale. Prin această aplicaţie, profesorul poate să transmită informaţii elevilor, să realizeze cursuri pe baza manualului sau chiar să transmită teme, rezolvarea lor putând fi transmisă direct de pe dispozitiv.
Pentru detalii şi filme de prezentare, accesaţi: www.apple.com

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura