EvenimentFlash

Apele Jiului şi ale Jieţului la cotele de inundaţie. Petroşaniul şi Petrila, fără apă potabilă?

03 potopLocuitorii municipiului Petroşani şi mai mult ca sigur şi cei din Petrila rămân azi fără apă potabilă, din cauza ploilor torenţiale din ultimele zile. Potrivit directorului general al Apa Serv, Costel Avram, staţiile de tratare a apei de la Jieţ şi Zănoaga au fost închise, pentru că apa vine cu nămol, existând altfel riscul îmbolnăvirii populaţiei.
Debitul Jieţului, la un maxim istoric
„Debitul Jieţului a atins un maxim istoric. De 50 de ani nu s-au mai înregistrat asemenea cote. Am închis şi staţia de tratare de la Taia, astfel că şi locuitorii din Petrila riscă să nu aibă apă la robinete miercuri (n.r.-azi). În funcţie de ce se va întâmpla, dacă se liniştesc lucrurile şi nu mai plouă, vom deschide staţiile”, a declarat Costel Avram. Potrivit acestuia, este vorba de 50.000 de locuitori care azi nu au apă la robinete, în Valea Jiului.
O nouă avertizare de inundaţii
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o nouă avertizare cod portocaliu şi cod galben, valabilă de ieri, ora 13.00, până azi, la ora 14.00, pentru râuri din bazinele hidrogafice Desnăţui, Jiu, Olt, Vedea, Argeş şi Ialomiţa. Potrivit noii avertizări, vor fi sub cod portocaliu râurile din bazinele hidrografice Jiul de Est şi afluenţii de stânga ai Jiului, Jiu pe sectorul aval de confluenţa Gilort cu amonte Podari, râuri aferente judeţelor Hunedoara, Gorj şi Dolj. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura