ActualitateComunitatePolitica si administratie

Apel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din Deva

Magdalena Șerban

Prezent la inaugurarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva, demers investițional concretizat de Consiliul Județean Hunedoara din fonduri europene, președintele CJ, Laurențiu Nistor, a făcut o vizită în Policlinică pentru a lua pulsul în ce privește părerea paci­en­ților și s-a adresat și personalului care lucrează aici.

Investiții sunt, medici avem
,,Am vrut să stau de vorbă cu cadrele me­dicale din spital pentru a înțelege ne­ce­sitatea investițiilor ce trebuie făcute în spi­talul județean pentru ca cei care muncesc aici să aibă condiții cu totul deosebite de muncă. Îmi aduc aminte de această Poli­clinică cu tristețe, mai fiind renovată o dată. După 4 luni, erau numai găuri. Niciodată, în viața mea, nu am făcut și nu voi face rabat de la calitate. Cred că s-a putut constata cum arată spitalul județean, acum. Am și con­vingerea, și nu mă înșel, că mulți dintre medici și asistente încă nu au apucat să vadă toate secțiile modernizate. Dacă eu am secția mea, mă ocup de ea. Nu mă interesează să văd și Cardiologia, USTAC-ul, Ortopedia, etc. E păcat să nu fie văzute în ansamblul lor investițiile care s-au făcut în spital. Să se vadă implicarea noastră, a Consiliului Județean Hunedoara, pentru ca dumneavoastră, cadrele medicale, să aveți cu adevărat un loc de muncă bun, iar pa­cienții care vin la dumneavoastră, când pleacă acasă să fie atât de mulțumiți încât să spună da, la spitalul județean mergi cu plăcere, ieși vindecat și cu sufletul împăcat de cum ai fost tratat. Cred că înțelegeți ape­lul meu făcut către dumneavoastră și de ace­ea dorim ca să vă faceți datoria cu em­patie. În calitate de medic, dacă nu ai em­pa­tie față de pacient, oricâte medicamente i-ai da, omul acela pleacă cu o amăreală în su­flet, simțind că nu a fost băgat în seamă, deși tratamentul scris e cel potrivit și necesar. Știți cum e, cu o vorbă și mai bună, parcă îl faci să plece cu sufletul deschis spre spitalul devean”, a transmis președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura