ComunitateFlash

Apa Serv va scumpi apa potabilă

04 apa robinetMaximilian Gânju

Operatorul de apă şi canal din Valea Jiului va scumpi apa potabilă cu circa 20 de procente, însă majorarea acoperă inflaţia din 2011 şi până în prezent, perioadă în care nu s-a operat nici o modificare de preţ.

Potrivit conducerii Consiliului de Administraţie al Apa Serv Valea Jiului, se doreşte majorarea în mai multe etape. Preşedintele CA Apa Serv, Radu Sorin, a precizat că procentul cu care s-ar face majorarea la serviciile de apă şi canal nu ar trebui să fie de 22 la sută, însă o scumpire este iminentă. Decizia de scumpire şi stabilire a procentului aparţine acţionarilor societăţii, Consiliul Judeţean Hunedoara şi primăriile din Valea Jiului. Unii politicieni sunt de părere că preţul apei nu trebuie să crească, tocmai pentru că în Valea Jiului s-au făcut investiţii de 40 de milioane de euro pentru extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canalizare. Unul dintre cei care susţin că preţul apei nu trebuie să se mărească este senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu. Potrivit acestuia, orice majorare de preţuri nu face altceva, decât să apese şi mai mult pe umerii neputincioşi ai oamenilor din Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura