Anunţarea câştigãtorului pentru drumul spre Sarmizegetusa mai întârzie

Deşi trebuia anunţat deja numele firmei sau asocierii de firme care urmează să se ocupe de modernizarea drumului spre Sarmizegetusa Regia, Consiliul Judeţean nu a reuşit să facă până acum acest lucru. Întârzierea este datorată intervenţiei Unităţii pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice (UCVAP), care a solicitat o clarificare suplimentară vizavi de cele 10 oferte depuse pentru licitaţie. Preşedintele CJ Hunedoara a afirmat că nu ştie despre ce documente este vorba, însă consideră că este de bun augur, pentru că elimină riscul apariţiei unor greşeli. Întârzierea poate dura câteva zile, dar asta nu va bloca bunul mers al lucrurilor, iar investiţia va fi finalizată la termen, adică în 31 decembrie a.c.. (O. Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…

16 ore ago

Bulina neagră

F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

17 ore ago

Germania retrage ajutoarele sociale: mii de români, obligați să părăsească țara

Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…

17 ore ago

Bănuit de viol asupra unei minore

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…

17 ore ago