Primăria Hunedoara a finalizat anul trecut proiecte cu finanţare europeană în valoare de 38 milioane de euro

Primăria Hunedoara a reuşit să fina­lizeze, anul trecut, finalizarea unui nu­măr de 17 proiecte pentru care a ob­ţinut finanţare europeană neram­bur­sabilă, acestea având o valoare totală de aproximativ 38 de milioane de euro, relevă o analiză prezentată luni de autorităţile locale, într-o şedinţă cu direcţiile de specialitate ale muni­ci­palităţii.
Potrivit datelor oficiale, tot anul trecut s-au mai încheiat lucrările efective în cadrul unui număr de şapte proiecte finanţate prin Programul Regional Vest sau PNRR, a căror valoare totală este de aproximativ 15 milioane de euro.
„Anul trecut am reuşit să finalizăm mai multe proiecte pentru care am ob­ţinut finanţare prin vechiul Program Operaţional Regional 2014 – 2020. Este vorba despre proiecte care, la finalul exerciţiului financiar european trecut au fost clasificate oficial drept ‘nefi­na­lizate’ sau ‘etapizate’. Fără banii euro­peni nu am fi avut nicio şansă să le rea­lizăm. Este vorba despre proiecte fi­na­lizate în valoare totală de 38 de mi­li­oane de euro în condiţiile în care, anul trecut, de la persoanele fizice Primăria a înca­sat doar 2,4 milioane de euro, pentru locuinţe, maşini şi terenuri”, a de­clarat, cu acest prilej, primarul mu­nicipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto).
Primăria Hunedoara mai are în de­ru­lare alte 28 de proiecte, în valoare to­ta­lă de 91,7 milioane de euro, multe dintre acestea urmând să fie gata anul acesta.
În ceea ce priveşte proiectele noi, va­loarea acestora se ridică la apro­xi­mativ 61,5 milioane de euro. Pentru unele din­tre acestea s-au depus deja cereri de finanţare, iar pentru celelalte ur­mează să se depună în viitorul apropiat.
„Şi anul acesta ne vom concentra atenţia pe proiectele care trebuie fi­nalizate, dar am început deja să de­punem cereri de finanţare pen­tru unele noi. În general este vorba despre blocuri de locuinţe efici­en­tizate energetic, şcoli şi grădiniţe modernizate. Valoarea noilor proiecte întocmite până acum depă­şeşte 60 de milioane de euro. Şi pentru a­cestea va trebui să asigurăm cofi­nan­ţare şi su­me­le necesare pentru cheltu­ie­lile care sunt obligatoriu de făcut, dar care nu se pot finanţa din bani eu­ro­peni”, a adă­u­gat pri­marul municipiului Hunedoara.
Acesta a mai subliniat faptul că, până în prezent, Primăria Hunedoara nu a fost „niciodată în postura de a returna bani europeni”. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII AU IDENTIFICAT ÎN MAI PUȚIN DE 24 DE ORE O TÂNĂRĂ BĂNUITĂ DE FURTUL A PESTE 5.000 DE EURO DIN LOCUINȚA UNUI BĂRBAT DE 90 DE ANI. PREJUDICIUL A FOST RECUPERAT INTEGRAL

Intervenția rapidă și investigațiile desfășurate de polițiștii din municipiul Brad au dus la identificarea, în…

16 minute ago

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT DOI BĂRBAȚI BĂNUIȚI PENTRU COMITEREA UNOR FRAUDE BANCARE ȘI FURT CALIFICAT

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au efectuat cercetări privind furtul unui card bancar și…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cum se învârt banii eu­ropeni în regiunea cu lămpașe, între niște po­tentați și niște sine­cu­riști?…

20 de ore ago

Bulina albă

Sandu Remus - căpitanul echipei Jiul Petroșani Pentru că a acceptat să conducă gruparea fanion…

20 de ore ago

Bulina neagră

Adrian B. din Uricani Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influența…

20 de ore ago

După ce l-a jignit pe primar pe Facebook, e bun de plată. Dacă soluția rămâne definitivă, trebuie să-i plătească edilului șef 10.000 de lei despăgubiri morale

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu (foto) a câștigat la Tribunalul Hunedoara, pro­cesul intentat lui Mihai Marian…

20 de ore ago