Dezastrul de la CEH a adus reprezentanţii Bãncii Mondiale în judeţ

  Natalia Bumbac

Situaţia dificilă de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH), dar în special a celor două termocentrale, Paroşeni şi Mintia, a intrat în atenţia Băncii Mondiale (BM). Ieri, reprezentanţii instituţiei financiare au efectuat o vizită neoficială, de informare, în judeţ, unde s-au întâlnit cu reprezentanţii complexului, dar şi cu cei ai administraţiei locale. Concluziile întâlnirilor nu au fost făcute publice, doar un singur lucru fiind clar, trebuie găsite soluţii pentru ca termocentralele să funcţioneze în continuare. O alternativă pentru asigurarea agentului termic pentru localităţile dependente de cele două unităţi energetice neexistând la momentul de faţă.

Discuţie cu cărţile pe masă
„Am avut o discuţie deschisă, cu cărţile pe masă, în care am arătat cum stau lucrurile la Termocentrala Mintia şi ce se poate întâmpla dacă va fi închisă. Totodată, am încercat să vedem care ar fi soluţiile pentru ca unitatea energetică să rămână funcţională. Nu s-a luat nici o hotărâre, fiind vorba doar de o dezbatere informală. Am propus să se înfiinţeze un grup mixt format din reprezentanţi ai Guvernului, ai Termocentralei, ai Primăriei şi Consiliului local, care împreună cu cei de la BM să analizeze situaţia şi să găsească o modalitate de salvare a unităţii”, a afirmat Petru Mărginean (foto), primarul municipiului Deva. Delegaţia BM, venită la noi în judeţ a fost condusă de Elisabetta Cappanelli, directorul de ţară al BM pentru România şi Ungaria.
Trebuie menţionat că în 24 iunie, Garda de Mediu Hunedoara a dispus suspendarea activităţii la Termocentralele Mintia şi Paroşeni, pe motiv că nu îndeplinesc condiţiile de mediu. Dispoziţia inspectorilor de la mediu a fost atacată în instanţa de contencios-administrativ, soarta celor două unităţi energetice depinzând de soluţia dată de magistraţi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

10 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

10 ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

10 ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

10 ore ago

Mandat de arestare pentru procurorul Bucurică, după scandalul din discoteca din comuna Ribița

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a pro­curorului Radu…

10 ore ago

Sanatoriul Geoagiu – În linie dreaptă pentru noi servicii de îngrijire, cele paliative

Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…

10 ore ago