Anul 2026, test pentru domeniul construcţiilor
După un 2024 de dezvoltare pe datorie, România a trecut, în 2025, printr-o fază de creștere cu „frâna de mână trasă”: economie aproape stagnantă, inflație de circa 10%, cel mai mare deficit fiscal din UE și costuri de finanțare record în regiune. Lichiditatea devine principala vulnerabilitate, în contextul în care companiile încasează greu și plătesc scump, iar impredictibilitatea fiscală și politică erodează încrederea investitorilor. Chiar și așa, PIB-ul rămâne ușor pe plus în 2025, în jur de 1%, iar ratingul suveran este menținut, la limită, în zona investițională, oferind mediului privat un răgaz pentru adaptare. În mijlocul acestei ecuații fragile, piața construcțiilor a devenit sector-țintă al noilor taxe și controale, dar și principal motor de creștere. Reintroducerea „taxei pe stâlp”, eliminarea facilităților pentru salariile din construcții și digitalizarea agresivă a ANAF comprimă marjele, cresc costurile de conformare și scot la iveală firmele nepregătite. În același timp, investițiile publice, alimentate de PNRR și de fonduri structurale, țin șantierele deschise, în timp ce mediul privat amână decizii, înfrânează sectorul rezidențial și devine mult mai selectiv pe proiecte comerciale sau logistice.
În continuare, 2026 se conturează ca un an de test pentru întreaga economie și, în mod special, pentru sectorul de construcții. Scenariile de bază vorbesc despre o creștere economică modestă, de 1,5-2%, și un avans al volumului lucrărilor de construcții de maximum 7%, cu infrastructura rutieră, feroviară și energetică drept coloana vertebrală a activității. Totul depinde, însă, de ritmul absorbției fondurilor europene și de stabilitatea fiscală, deoarece fără bani europeni și reguli previzibile, economia riscă să rămână blocată în stagnare, iar piața construcțiilor să intre într-un val dur de selecție naturală, din care vor ieși întărite doar companiile bine capitalizate, digitalizate și disciplinate financiar.
