Antrenorii gimnastelor senioare au plecat acasă. Lotul a revenit, acasă, la Deva
Gimnastica românească a revenit în elita mondială după 12 ani, reușind să obțină o medalie de bronz la sol. Antrenorii olandezi au plecat acasă (sau poate spre alte echipe naționale), le-au lăsat pe fetele noastre oarecum nedumerite, odată cu decizia lor de a se despărți de gimnastele din echipa României, iar lucrurile se întorc la normalul… normal.
La poalele Cetății
Adică, după un periplu prin diferite săli de pregătire din Europa, la solicitarea antrenorilor olandezi care au declarat că nu sunt condiții de pregătire în România (mai precis la Deva ), au fost aduse aparate necesare pentru pregătirea gimnastelor. Sala de gimnastică de la Izvorani a fost reamenajată după cum au dorit tehnicienii, cărora nu le-a fost refuzată nici o solicitare. Cu toate acestea, de câteva zile, lotul național de senioare s-a întors acasă, în sala de pregătire de la poalele Cetății. Fetele s-au întors la Deva, la condițiile pe care le știm cu toții, la aparatele care sunt cele pe care le are acum federația și pe care ani la rândul
s-au pregătit, cu antrenori români, multe generații de gimnaste, sportive care au adus glorie României. Glorie și medalii.
Avem și facultate
Acum nu mai avem antrenorii din străinătate aduși pe bani buni și mulți, iar gimnastele se pregătesc.. acasă cu antrenori de ai noștri, Florin Cotuțiu și Ramona Micu. Desigur, temporar. Până va veni, din nou, vreo propunere de pregătire cu alți antrenori consacrați sau mai puțin cunoscuți, dar pe bani de la buget. Antrenori care să ne învețe cum să facem gimnastica modernă!
Să ne bucurăm totuși de această decizie salutară a celor din conducerea federației și să menționăm că deși s-a afirmat pe rețelele de socializare cunoscute că la Deva nu este facultate sau măcar o Universitate ca să fie înscrise gimnastele la finalul clasei a 12-a, să spunem tare că avem o filială a ASE București și mai mult, avem aici la Deva, oameni dedicați și iubitori ai acestui sport.
Centrul de gimnastică din Deva funcționează din 1978. Aici s-au pregătit campioanele.