ActualitateFlash

Anchetă la o școală din Petroșani, o profesoara nu a mai dat la ore de un an

Inspectoratul Județean Școlar Hunedoara anchetează cazul unui dascăl de la Școala I.G.Duca din Petroșani, care și-a îndemnat elevii să nu poarte mască ori să nu ia toate mă­surile de a se proteja împotriva noului corona­virus.
Profesoara și-a suspendat contractul anul tre­cut, pentru că era împotriva măsurilor de pro­tecție, respectiv de predare a lecțiilor în sistem on-line. În primele zile ale acestui an școlar, pentru că nu respecta condițiile sanitare n-a mai fost primită în școală, după ce părinții copiilor au făcut scandal. Nu și-a ținut orele nici în sistem on-line, dar a fost plătită până acum. Practic, toa­te orele ei au fost acoperite de colegi, astfel că
s-a considerat că este totuși o suplinire, fapt care ar justifica salariul încasat de dascăl. Inspectorul școlar general Ilie Pîrvan spune că dascălul a lăsat o adresă la școală în care face mențiunea că refuză orice dialog, astfel că întregul incident este anchetat acum. „Am transmis școlii care este procedura de desfacere a contractului de muncă în acest caz. Nu putem lua legătura cu profesoara, stau colegii pe la ușa blocului ei, poate o întâlnesc când merge să-și ia pîine aceas­ta. Nu am văzut statul de plată al pro­fe­soarei, dar ea nu a lucrat deloc în acest timp. Fosta conducerea a școlii a demisionat iar ac­tu­a­la a desemnat un alt profesor de biologie care să acopere orele de la clasa unde preda profesoara anchetată. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura