Sport

Anamaria Ocolişan revine în sala de gimnastică

Nicolae Gavrea

Concursul de gimnastică bilateral cu echipa din Finlanda, o verificare utilă şi necesară, organizată la Deva, ne-a oferit posibilitatea să le revedem la lucru pe cele mai titrate sportive din echipa României, cele care anul acesta vor participa la Campionatele Europene de la Glasgow şi apoi la Mondialele de la Doha.

Cea mai experimentată gimnastă din lotul actual este fără îndoială deveanca Anamaria Ocolişan, revenită în sala de gimnastică după o lungă perioadă de refacere, datorată unor accidentări neaşteptate din sezonul 2017.
După concursul de la Deva am avut posibilitatea să discutăm cu tânăra gimnastă despre evoluţiile ei la această verificare şi… normal, despre acest an competiţional.
Reporter: Cum a fost concursul de astăzi? Eşti mulţumită de rezultate?
Anamaria Ocolişan: Un concurs care a avut şi părţi bune şi mai puţin bune, ca să nu spun ..mai rele. Sunt mulţumită, se putea şi mai bine, dar pentru etapa actuală de pregătire, eu spun că este bine. Aceste concursuri sunt pentru ca noi să ne verificăm, să căpătăm mai multă experienţă pentru ca la concursurile mari să avem încredere în ceea ce facem.
Reporter: Toată lumea spune că tu eşti acum gimnasta cu cea mai mare experienţă şi de la tine se aşteaptă cel mai mult ca să le tragi după tine pe celelalte fete din echipă. Ce zici, e greu să fii un astfel de lider?
Anamaria Ocolişan: Este puţin greu, pentru că trebuie să fiu atentă la tot ceea ce fac, să fiu un adevărat exemplu pentru fete, un exemplu bun, pentru ca ele să ia tot ce este mai bun de la mine.
Reporter: Urmează… ştim toţi, să ne prezentăm bine la Glasgow la Campionatele Europene şi apoi la cele mondiale de la Doha. Speri să fii în echipă?
Anamaria Ocolişan: Sper şi chiar vreau să fiu în echipă, să ajut echipa noastră şi să fiu mulţumită de tot ceea ce voi face la aceste concursuri.
Reporter: Eu nu pot decât să îţi urez să fi sănătoasă şi după aceea, cu ambiţia pe care o ai, să faci tot ce îţi propui, cu rezultate deosebite la aceste concursuri.
Anamaria Ocolişan: Mulţumesc mult, acest lucru este cel mai important, să fiu sănătoasă, ca să pot să muncesc pentru rezultate bune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura