Actualitate

Amenzi contestate în instanţă

Cristina Ghenea

O mare parte a angajatorilor hunedoreni, sancţionaţi de către inspectorii ITM, contestă în instanţă amenzile aplicate în urma controalelor. Unele amenzi sunt transformate de judecători, în avertismente.
Potrivit lui Horea Raţiu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, angajatorii încearcă astfel să scape de plata contravenţiilor. Pentru că amenzile sunt foarte mari, fiecare angajator crede că i s-a încălcat un drept şi că sancţiunea nu e conformă. „Este dreptul fiecărui angajator de a contesta în instanţă legalitatea şi modul în care inspectorul de muncă a încheiat procesul verbal de constatare şi sancţionare. Apoi, rămâne ca instanţa să se pronunţe“, a declarat Horea Raţiu.
Dintre cele 428 de amenzi aplicate în primele nouă luni ale acestui an, atât pentru munca la negru, cât şi pentru securitatea şi sănătatea în muncă, 122 au fost contestate în instanţă. Mare parte dintre acestea – 83 mai precis – sunt încă pe rol, în timp ce în restul cazurilor s-a dat deja hotărârea definitivă şi irevocabilă. Doar nouă dintre amenzi au fost transformate de către magistraţi în avertisment.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura