Eveniment

Ambulanţă lovită în plin de un şofer băut

Maximilian Gânju

Echipajul medical de pe o ambulanţă a Spitalului de Urgenţă Petroşani a fost rănit, după ce un şofer nu a acordat prioritate autospecialei care se îndrepta spre o urgenţă.

Accidentul s-a produs pe DN 66, în apropiere de centrul municipiului, iar în urma testării cu etilotestul, poliţiştii au constatat că şoferul vinovat băuse. „Am fost solicitaţi prin 112 şi am venit imediat la faţa locului. Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că şoferul unui autoturism, care venea de pe un drum secundar şi care avea stop, nu a acordat prioritate salvării, care era în misiune cu semnalele luminoase şi acustice pornite. Atât medicul, cât şi asistenta de pe autospecială au fost răniţi. În cauză se întocmeşte dosar penal conducătorului auto, care nu a acordat prioritate ambulanţei şi vor fi continuate cercetările”, a declarat agentul Cristian Rădulea din cadrul Poliţiei Rutiere Petroşani. Ambele autovehicule au fost avariate iar timp de jumătate de oră, traficul pe DN 66 a fost îngreunat, cât a durat cercetarea poliţiştilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura