„Alo”, un cuvânt care nu se mai aude în Lunca Cernii

22 martie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

04 LupulescuMagdalena Şerban

Problema lipsei semnalului de telefonie din comuna Lunca Cernii nu a cunoscut nici acum rezolvare, după ce în decembrie 2014, operatorul principal şi-a luat adio de la localnici printr-o notificare. Primarul Liviţuc Lupulescu (foto) a încercat să caute ajutor prin petiţii înaintate conducerii Prefecturii şi Consiliului Judeţean, iar acum, îşi pune speranţa în Digi sau chiar Vodafone.
„Este vorba de peste 300 de gospodării care nu mai pot beneficia de abonamentul lunar. În urma fuziunii Romtelecom-Cosmote, mai nou Telekom, compania a încetat să ne mai furnizeze servicii. Asta se întâmpla în decembrie 2014, când oamenii au fost anunţaţi de schimbările care s-au petrecut la nivel central şi de faptul că e nevoie de noi licenţe. Şi-au luat din zonă inclusiv echipamentele, iar noi am crezut că vor aduce altele noi, în schimb. Însă, nu s-a întâmplat asta. Neexistând nici o reţea de telefonie mobilă care să ne ofere acoperire locală, vă daţi seama că nu se poate comunica în nici un fel. Au mai lăsat semnal doar la primărie şi la câteva locuinţe din jur. Au intenţia de a veni în zonă cei de la Digi şi RDS, dar am înţeles că trebuie să se finalizeze o licitaţie pentru contractul de atribuire pe perioada 2015-2020. Şi Vodafone-ul e interesat să se extindă. Le-am dat avizele, iar de la Consiliul Judeţean au nevoie de certificatul de urbanism pentru poziţionarea releului, fiind vorba de teren extravilan. Indiferent cine va veni primul, e binevenit”, a spus Liviţuc Lupulescu, primarul din Lunca Cernii.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 23.03.2015

 Darius Cătălin Codreş, din Lupeni Pentru că şi-a înjunghiat tatăl cu un cuţit, supărat că omul i-a reproşat faptul că...

Ziua Internaţională a Francofoniei, marcată la Deva

Vineri, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a marcat Ziua Internaţională a Francofoniei printr-o acţiune tematică, numită „La pas prin Provence”, ce...

Bulina albă, 23.03.2015

Gabriel Lungu, secretar de stat în Ministerul Muncii Pentru implicarea sa în propunerea legislativă privind subvenţionarea apei la persoanele defavorizate...

Închide