Politica si administratie

Alin Chiorean, la al doilea mandat de primar al Lăpugiului

Magdalena Şerban

La alegerile din 10 iunie, Alin Chiorean (foto) (USL) a câştigat al doilea mandat de primar al comunei Lăpugiu de Jos. Deşi tânăr, edilul se pare că ştie ce are de făcut pentru comunitatea locală, cucerindu-şi electoratul prin proiectele de dezvoltare implementate anii trecuţi.

„M-au ales 80 la sută din cei prezenţi la vot. Am avut contracandidaţi de la PRM, PP-DD şi USP, însă i-am devansat în mod clar. Consilierii locali pentru următorii patru ani sunt de la USL (opt), PRM (unu), PP-DD (unu) şi USP (unu). Apa şi canalizarea pentru toate satele aparţinătoare reprezintă un prim punct important pe agenda viitorului mandat. Am încercat să le cuprind într-un proiect depus la Ministerul Dezvoltării, dar nu am obţinut punctajul necesar, din cauză faptului că la noi în comună sunt prea puţini  locuitori, mai exact, 1.624 de oameni. Vom încerca să rezolvăm acest lucru prin alte demersuri. Nu înseamnă că dacă eşti sărac, nu trebuie să te dezvolţi, aşa că vom vedea cum ne vom putea organiza priorităţile. Ceea ce mă îngrijorează este că inundaţiile nu ne-au lăsat în pace, producând pagube în ultima perioadă şi blocând drumurile”, a arătat Alin Chiorean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura