Actualitate

Alegerile parlamentare, la fel ca în 2008

Sorina Popa

Ieri, Curtea Constituţională a anunţat că Legea votului uninominal propusă de Victor Ponta şi Crin Antonescu este neconstituţională. MESAGERUL HUNEDOREAN a întrebat câţiva parlamentari hunedoreni ce părere au despre această decizie.

„Traian Băsescu, cancerul societăţii”

„Vom declanşa atacurile politice împotriva acestui cancer al societăţii româneşti, care este Traian Băsescu şi vom merge până la suspendarea lui din funcţie. Personal, îmi doresc să avem alegeri parlamentare şi prezidenţiale în acelaşi timp. Românii vor trebui să aleagă între Traian Băsescu şi gaşca lui coruptă şi USL”, a declarat senatorul PSD Cosmin Nicula.

„Celor de la PDL le-a fost frică”

La rândul său, deputatul PSD Laurenţiu Nistor susţine că nu i se pare corect ca Legea uninominalului pur să nu fie constituţională. „Nu e corect ca un candidat, care reuşeşte să obţină 48 la sută din voturi, şi astfel, se situează pe primul loc, să piardă alegerile, în favoarea unui alt candidat, care a obţinut un scor mai mic. Celor de la PDL le-a fost frică, în legătură cu Legea uninominalului, că nu vor mai intra în Parlament. Ei s-au văzut cu ştreangul la gâtul lor. Sper ca lucrurile să nu rămână aşa şi să putem modifica legea”, a afirmat Laurenţiu Nistor.

Posibile îmbunătăţiri

Senatorul PNL Dorin Păran crede că o sesiune extraordinară a Parlamentului ar putea aduce îmbunătăţiri la această lege. „Am mers pe ideea de vot uninominal pur, deoarece ea a funcţionat şi la alegerile pentru primari şi preşedinţi de consilii judeţene. În acest sens, s-a propus şi modificarea alegerilor parlamentare, adică să câştige cei care au obţinut cele mai multe voturi. Dacă vom avea o sesiune extraordinară a Parlamentului, poate vom putea aduce îmbunătăţiri legii”, a declarat senatorul Dorin Păran.

Fără prag electoral, iar câştigătorul lua totul  

Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 mai, cu 180 voturi „pentru“, 30 „împotrivă“ şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal, iniţiat de Crin Antonescu şi Victor Ponta, respingând toate amendamentele PDL şi UDMR. Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste şapte la sută reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar. Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.
Curtea Constituţională a discutat, ieri, sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot, propusă de USL.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura