Alarmă de grad zero în urma unui incendiu la un bloc turn din Petrila

4 mai 2017 | 1 Comentariu | Publicat in: Eveniment

Maximilian Gânju

Mai mulţi copii, printre care şi sugari, dar şi adulţi, au fost salvaţi de pompierii militari în urma unei operaţiuni de amploare. Blocul turn în care locuiau a fost cuprins de un incendiu, oamenii rămânând captivi în apartamentele de la etajele superioare. Victimele riscau să moară din cauza fumului toxic. Dezastrul ar fi pornit de la un scurt-circuit electric.
Au lucrat ca la carte
Zeci de pompieri militari şi voluntari din Petroşani şi Petrila, paramedici SMURD şi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dar şi salvatori minieri, au fost mobilizaţi. Alarma a fost dată de locatarii imobilului, care au simţit miros puternic de fum. Până să ajungă primele echipe de intervenţie ale pompierilor voluntari din localitate, focul s-a extins iar oamenii aflaţi la etajele superioare au rămas captivi în propriile locuinţe. Printre cei blocaţi în apartamente se aflau şi mulţi copii, iar toţi s-au intoxicat cu fum. Pompierii Detaşamentului Petroşani au adus mai multe echipamente şi autoscări pentru salvarea victimelor de la înălţime, iar intervenţia promptă a făcut ca nici una dintre victime să nu-şi piardă viaţa. ”Noi am evacuat 46 de persoane aflate la etajele superioare, din care 14 copii. Alte 58 de persoane au reuşit să iasă singure înainte ca focul să se extindă. S-a acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului şi s-a reuşit lichidarea lui într-un timp scurt. În urma cercetării urmează să stabilim cu exactitate cauza incendiului”, a declarat Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.
Răniţilor le-a fost acordat primul ajutor la faţa locului şi apoi au fost direcţionaţi către Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Petroşani. Operaţiunile de stingere a incendiului au fost îngreunate şi de faptul că echipele furnizorului de electricitate au oprit alimentarea după câteva zeci de minute de la izbucnirea focului. Electricienii au întâmpinat probleme din cauza numeroaselor branşamente ilegale la reţeaua de distribuţie făcute de unii locatari. Pompierii militari şi cei din cadrul SVSU Petrila au reuşit să stingă incendiul înainte să se extindă la întreg blocul. Mai multe apartamente au fost afectate de fum, dar şi de apa folosită la stingerea focului. Blocul turn din cartierul 8 Martie, din Petrila, este locuit în special de familii sărace iar oamenii spun că nu-şi vor putea reface singuri locuinţele. În paralel cu ancheta pompierilor, şi poliţiştii din Petrila fac cercetări într-un dosar penal iar în funcţie de rezultate, vor lua măsurile impuse de lege.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Kafka F. spune:

    ATENTIE.
    Nici o companie energetica nu are scenarii de actiune la calamitate.
    Vorbim de scenarii reale.
    Dar nu mai au nici scheme de personal complete.
    Nu mai vorbesc de “scheme” de alimentare/decuplare in caz de calamitate.
    Electricienii facuti la FF sau/si angajati politic habar nu au de atributii in caz de calamitate (ma refer la cutremure/incendii).
    Gargara si maculatura e destula, dar exercitiile sunt ZERO si in cazuri din astea, se vede.
    Cine are urechi de auzit, sa auda.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Patru hunedoreni, cercetaţi în dosarul devalizării CFR Marfă

Patru hunedoreni au fost reţinuţi şi duşi cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Timiş, fiind cercetaţi în dosarul vinderii...

O figurină antropomorfă datând din epoca târzie a bronzului, expusă la muzeul din Deva

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva (MCDR) pune la dispoziţia vizitatorilor, în cadrul acţiunii „Exponatul lunii”, o piesă ce poate...

Castelul Corvinilor primeşte fonduri de 5 milioane de euro

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, a semnat în data de 3.05.2017 contractul de finanţare pentru...

Închide