Afaceriştii hunedoreni, supãraţi pe primãrii

Nicolle Ebner

Reprezentanţi ai oamenilor de afaceri din judeţul Hunedoara sunt de părere că măsurile Guvernului de stimulare a mediului de afaceri (OUG 13/2010) sunt integral anihilate de faptul că lucrările efectuate cu bani de la bugetul de stat sunt achitate cu întârziere.

Statul nu respectă contractele

Carmen Hărău, administratorul Grupului de firme Micro-Mega Hunedoara, spune că are de încasat 5,4 milioane de lei de la mai multe primării şi instituţii publice din ţară, pentru lucrări de construcţii şi prestări de servicii, asta, în condiţiile în care a început să liciteze astfel de lucrări doar din 2008. „De când am început să lucrez cu primăriile şi alte instituţii publice, am probleme cu întârzieri la plata facturilor de peste 90 de zile. Firmele sunt în dificultate, pentru că nu se respectă contractele. Măsurile Guvernului, de stimulare a mediului de afaceri, sunt anulate de plata facturilor cu întârziere”, a declarat Carmen Hărău, după întâlnirea organizată de Prefectura Hunedoara cu reprezentanţii a peste 40 de firme cu impact în judeţ. Întâlnirea a avut ca scop prezentarea măsurilor, în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi reducerea şomajului. Dat fiind faptul că este prima întâlnire de acest gen organizată de prefectură, oamenii de afaceri au apreciat iniţiativa prefectului şi şi-au exprimat dorinţa să fie consultaţi periodic în privinţa măsurilor la care recurg, pentru a se putea ieşi din criza economică.

Criza produce efecte majore şi în 2010

La rândul său, directorul general al holdingului Macon Deva, Marius Marin Dumitru, a avertizat că industria materialelor de construcţii va fi afectată de criza economică şi în acest an, Macon urmând să disponibilizeze, în perioada următoare, între 4,5 şi 5,5 la sută din personal. Asta, în condiţiile în care în 2009, din cauza crizei economice, alţi 20 la sută dintre angajaţi au fost trimişi acasă. Marius Marin Dumitru este de părere că Guvernul ar trebui să elaboreze o strategie economică, pentru cel puţin cinci-opt ani, dar apreciază Programul „Prima Casă”, pentru că poate reprezenta o relansare pentru Macon, ca producător de materiale de construcţii.

Întâlnire la Prefectură, în premieră

Prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, a declarat, la rândul său, că problemele semnalate de patronii celor 40 de firme reprezentative din judeţul Hunedoara vor fi transmise la Guvern, deoarece: „avem nevoie de un efort conjugat şi de informare reciprocă în legătură cu problemele economice. (…) Încercăm să creăm căi de comunicaţie cu oamenii de afaceri şi sunt convins că acestea s-au deschis. Au venit cu critici şi observaţii bune, lucru pe care îl apreciez, pentru că nu-mi doresc să fie «yes-meni». Îmi doresc să fie parteneri, cu adevărat, pentru creşterea mediului de afaceri din judeţul Hunedoara”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Unii la muncă, alţii la odihnă

Minerul Lupeni şi Retezatul Haţeg au profitat de amânarea etapei programate la finalul săptămânii şi au disputat un joc amical...

FABRICA DE APE MINERALE BOHOLT

Noua fabrică de ape minerale de la Boholt, o adevărată bijuterie tehnologică, în care Grupul Quasar a investit cinci milioane...

Gheorghe Firczak, Sarmizegetusa şi conurbaţia (I)

(Relativ) consecvent principiului de a nu da replici comentatorilor online ai editorialelor mele, în special din cauza anonimatului majorităţii acestora,

Închide