Brokeriţa Adriana Constantin, aproape linşată de păgubiţi

27 ianuarie 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment, Flash

03 IMG_5610

Nicoleta Popa

Peste 100 de persoane au aşteptat-o ieri la Tribunalul Hunedoara pe brokeriţa Adriana Constantin (foto), la primul termen al procesului în care este acuzată că a înşelat sute de hunedoreni. Apariţia brokeriţei în sala de judecată a provocat valuri de nemulţumiri în rândul păgubiţilor.

Cu ochii în lacrimi, o bătrânică a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că a pierdut tot ce a agonisit de o viaţă. „I-am dat 165 de milioane, pentru că mi-a promis că îmi dă mult mai mulţi bani înapoi. Am soţul orb şi o pensie foarte mică. Nu avem din ce trăi. Vreau doar să îmi recuperez banii”, a declarat Clara Crijmar.

Au pierdut economiile de-o viaţă

Adriana Constantin a reuşit, timp de câţiva ani, să înşele sute de hunedoreni, printre care poliţişti, procurori, judecători, directori de firme, care au investit prin intermediul ei sume importante de bani la bursă. Pe lângă aceştia, păcăliţi au fost şi oameni simpli, care şi-au pus la bătaie economiile pe care le-au adunat toată viaţa. „O prietenă i-a dat bani Adrianei Constantin şi m-a convins şi pe mine. Am avut încredere în ea, nu m-am gândit niciodată că e o înşelătorie. În vara anului trecut, i-am dat 150 de milioane de lei. Mi-a spus că în câteva săptămâni pot să scot triplu. Am făcut rate pentru electrocasnice. În luna decembrie trebuia să nasc şi am sunat-o să îmi dea banii, pentru că nu aveam nici un leu, dar nu mi-a mai răspuns la telefon. O urăsc, pentru că numai eu ştiu cum mi-am îngrijit copilul fără bani, mai ales că sunt divorţată”, a precizat Lidia Dupu. „Am considerat că este o firmă serioasă. Am mai avut bani depuşi la alte agenţii şi i-am scos, pentru a-i da acestei Adriana Constantin. Am dat peste 500 de milioane. De la agenţiile respective, luam banii de la bancă, aici îi puteam ridica de la ea. Nu m-am gândit niciodată că este o înşelătorie. Întotdeauna urmăream cât este acţiunea. Aveam chitanţe ştampilate şi semnate de ea, portofolii cu valorile la zi. Prin decembrie, am tot sunat să îmi spună ce sumă am, şi mi-a spus că acţiunile sunt la Banca Transilvania, şi nu putea să mi-i dea, pentru că banca s-a închis pentru o perioadă la tranzacţii”, a declarat un păgubit.

„Îi smulgem părul din cap”

Totodată, ieri s-a discutat despre menţinerea inculpatei în arest preventiv. Avocatul acesteia a încercat să îi convingă pe magistraţi că brokeriţa nu mai poate influenţa demersul cercetării penale, aceasta fiind finalizată, şi a cerut să fie judecată în libertate. La această solicitare, păgubiţii au ripostat, strigând „ „Nu vrem să fie pusă în libertate”, sau „Dacă va fi lăsată liberă, îi smulgem părul din cap”. Instanţa a decis menţinerea măsurii de arest. Adriana Constantin putea face recurs la hotărârea instanţei, dar a dat timid din cap, că nu se opune deciziei. Următorul termen a fost stabilit pentru data de 23 februarie. Adriana Constantin, fost director al Sucursalei Deva a SSIF Broker SA Cluj, a fost arestată la începutul lunii octombrie 2009, fiind acuzată de infracţiunile de înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă până la 20 de ani de închisoare.

Falsuri după falsuri

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2002-decembrie 2008, în calitate de director al sucursalei Deva a Broker SA, ea a indus în eroare 271 de persoane, care intenţionau să investească pe piaţa financiară. Adriana Constantin a întocmit clienţilor portofolii şi le-a eliberat chitanţe pentru sumele primite cu titlul de investiţie, fără a le înregistra în evidenţele contabile. Deocamdată, prejudiciul se cifrează la valoarea de 7.798.546,53 de lei, echivalentul a 1.818.436,45 euro, dar acesta este mult mai ridicat, având în vedere că numărul celor înşelaţi de brokeriţă este mult mai mare. De asemenea, în perioada iunie-august 2008, Adriana Constantin şi-a însuşit suma de 878.369,74 de lei, rezultată din vânzarea pe piaţa de capital a acţiunilor deţinute de 79 de persoane. În acest context, pentru a dovedi că a achitat clienţilor sumele rezultate din valorificarea portofoliilor, ea a întocmit 79 de mandate poştale false, deşi în realitate, banii ajungeau în posesia sa. În plus, pentru a asigura aparenţa de legalitate a actelor sale, femeia a întocmit şi semnat 39 de acte de control intern false, „procese verbale”, din care a rezultat că s-au efectuat controale de specialitate la SSIF Broker SA – Sucursala Deva, în urma cărora nu s-ar fi constatat deficienţe.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Un brazilian la FC Hunedoara

Aflat sub contract cu FC Deva, care se va retrage din campionatul Ligii I de futsal, jucătorul brazilian Kaue poate...

Gura lumii

Cică şeful mai marilor peste comisarii care, chipurile sunt plătiţi ca să protejeze mediul şi să-i altoiască la buzunar pe...

Bulina albă

Victor Leu, consilier judeţean PRM Pentru că şi-a propus să susţină activitatea micilor producători autohtoni în domeniile agricol şi alimentar,...

Închide