Actualitate

Acuzat că și-a agresat sexual fiica vitregă

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piu­lui Deva au reținut pentru 24 de ore un bărbat din aceeași localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie și agresiune sexuală asupra unui minor, informează IPJ Hunedoara.

Ordin de protecție
Poliția Municipiului Deva a fost se­si­zată, la data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 17:10, de o femeie, cu privire la fap­tul că fiica sa minoră, de 15 ani, din mu­nicipiul Deva, nu ar fi revenit la domiciliu de la unitatea de învățământ unde își desfășoară studiile.
Ulterior, minora s-a prezentat la sediul poliției, reclamând că ar fi fost agresată fizic, în luna octombrie 2025, de către tatăl său vitreg, un bărbat de 46 de ani, din municipiul Deva.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, a reieșit existența unui risc iminent, motiv pentru care po­lițiștii au emis un ordin de protecție pro­vi­zoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care s-a dispus păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de victimă.
De asemenea, din cercetările efec­tu­a­te a rezultat faptul că minora ar fi fost atinsă de către bărbatul de 46 de ani în zonele intime. În cauză a fost întocmit do­sar penal sub aspectul săvârșirii in­frac­țiunilor de violență în familie și agre­siune sexuală asupra unui minor.
În baza probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Re­ținere și Arest Preventiv Deva. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura