www.mesagerulhunedorean.ro

Acuză arbitrajul

Vicecampioana judeţului la fotbal, Hercules Lupeni, s-a întors cu un punct din deplasarea de la Aurul Certej şi se află pe locul doi în clasamentul Ligii a IV-a Hunedoara la fotbal, dar antrenorul Dan Voicu acuză arbitrajul. „În opinia mea, gazdele au primit o lovitură de pedeapsă inventată, absolut gratuit. Eu cred că dacă nu aş fi fost nevoit să fac unele schimbări din cauza unor accidentări altfel ar fi fost soarta meciului. Am avut o primă repriză foarte bună în care am ratat mult. Am aruncat în luptă doi jucători talentaţi Şipoş şi Ifrim”, a declarat antrenorul Dan Voicu. În aceeaşi etapă, Universitatea Petroşani a reuşit să producă surpriza etapei în Liga a IV-a Hunedoara. „Studenţii” s-au impus pe terenul revelaţiei Metalul Crişcior  cu scorul de 2-1 şi sunt la prima lor victorie din acest sezon. Inter Petrila nu a reuşit să facă faţă liderei Şoimul Băiţa şi a cedat cu scorul de 2-1 după ce la un moment dat a fost egalitate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.